Maria Tănase a fost vedetă şi pe "frontul invizibil"
Istorici reputaţi precum Mihai Pelin şi Cristian Troncotă - care şi-a lansat cu câtva timp în urmă două volume şi la Curtea de Argeş - afirmă că vedeta lansată de către marele Constantin Tănase la "Cărăbuş" a performat şi în domeniul spionajului. Tânără, frumoasă, Maria Tănase avea posibilitatea de a călători prin toată lumea, în turnee, fără a stârni suspiciuni. Înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, pe la sfârşitul anilor '30 era în relaţii foarte apropiate cu Maurice Negre, rezident al serviciilor de spionaj franceze, care avea ca acoperire funcţia de corespondent al Agenţiei de Presă Havas, la Bucureşti. În 1940, Maria Tănase face un turneu în Turcia şi cântă şi pentru preşedintele Iamet Inonu. Demn de reţinut este faptul că Istanbulul şi Ankara erau locuri preferate ale agenţilor de spionaj din diverse ţări. La revenirea în ţară, Abwehr-ul (Serviciul de spionaj nazist din străinătate, condus de către amiralul Wilhelm Canaris), încearcă s-o recruteze printr-un maior. Şeful Serviciului Secret de Informaţii Român, Eugen Cristescu, structură pentru care artista a lucrat în perioada 12 noiembrie 1940 - 1 martie 1945, nota că tentativa de recrutare nemţească eşuase. În 1941, Maria Tănase era din nou în Turcia cu orchestra maestrului Grigoraş Dinicu pentru o serie de concerte. Atunci a fost des observată la Ankara în compania lui Alfred de Chastelain care lucrase până în februarie 1941, timp de 15 ani, ca director al firmei "Unirea". În Turcia era trimis cu misiunea de a conduce SOE (Serviciu pentru operaţiuni speciale, de spionaj, al englezilor). Spionul britanic i-a propus să nu se mai întoarcă în România, oferindu-i o slujbă bine plătită la un post de radio, pentru că ştia că fusese persecutată de legionari dinainte de 1940, dar a fost refuzat. În paralel, cântăreaţa i-a facilitat lui Eugen Cristescu legături şi schimburi de informaţii cu reţeaua americană de spionaj din Europa, în cadrul căreia fraţii Dullles aveau roluri de primă mână.
La întoarcerea în ţară a fost arestată şi acuzată de spionaj în favoarea britanicilor, dar a fost eliberată din lipsă de probe şi graţie sprijinului lui Eugen Cristescu, devenit unul dintre iubiţii care-i umpleau "carnetul de bal". S-a vorbit apoi despre faptul că Maria Tănase ar fi acţionat mai mult ca agent de influenţă şi de legătură, facilitând astfel şi ieşirea României din alianţa cu Axa fascistă. După 23 august 1944 a fost suspectată de sovietici şi a fost pusă sub filajul permanent al securiştilor. Eugen Cristescu le-a sugerat noilor autorităţi capacităţile Mariei Tănase şi aşa se pare că s-a salvat, făcând un "pact cu diavolul" în sensul de a colabora punându-şi reputaţia în slujba noului regim, aşa cum mai făcuseră şi alţii, cu nume la fel de mari ca şi ea...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
