Cele mai frumoase insule de pe Terra (V)
Pământul este presărat cu insule de o frumuseţe uimitoare, care atrag în fiecare an milioane de turişti din întreaga lume. Nu este de mirare că anual se întocmesc clasamente cu cele mai frumoase şi mai interesante dintre acestea. Printre locurile de pe Terra unde peisajele sunt paradisiace enumerăm insulele Belize, Turks şi Caicos, precum şi cele din Polinezia Franceză, care s-au situat pe primele locuri ale topului stabilit pe baza opiniilor cititorilor, potrivit Business Insider. Nu este nicio surpriză ca insulele din Caraibe şi din Pacificul de Sud au dominat clasamentul celor mai atractive, alături de cele din Oceanul Indian. Iată un clasament provizoriu, pe care fiecare cititor îl poate modifica după propriile-i preferinţe:
Borneo, insula cu cele mai ciudate vieţuitoare
Cunoscută şi sub numele de Kalimantan, este situată în Mările Sudului, are o suprafaţă de 743.330 kmp, împărţită între Indonezia (76%), Malaezia (26%) şi Brunei (1%), pe care trăieşte o populaţie de 18.590.000 locuitori. Ca mărime, este a treia de pe Pământ, după Groenlanda şi Noua Guinee şi este mărginită la N şi N-V de Marea Chinei de Sud, la N-E de Marea Sulu, la E de Marea Celebes şi Strâmtoarea Makassar şi la S de Marea Java şi Strâmtoarea Karimata. Aşezată într-o zonă cu climă tropicală, are o floră luxuriantă şi o faună pe măsură, între care se individualizează destule animale ce nu mai sunt întâlnite în alte părţi ale lumii noastre, dintre care vă vom prezenta astăzi câteva.
Perioftalmul (Periophthalmus barbarus), un peşte mic cu cap de broască şi ochi bulbucaţi, care se hrăneşte cu frunze moarte. Ziua el se caţără în pomi, unde stă până se înnoptează. În tot acest timp respiraţia îi este asigurată de rezerva de apă pe care o poartă în cap şi în care i se scaldă bronhiile. Maimuţele Proboscis (Nasalis larvatus), numite de localnici "Kera Bekantan" sunt excelente înotătoare şi trec de la o insulă la alta pentru a se hrăni cu frunze şi flori de palmieri. Lemurienii zburători (Galeopterus variegatus) posedă de fiecare parte a corpului câte o membrană care se deschide în momentul săriturii, permiţând planarea de la un arbore la altul pe distanţe ce pot depăşi 50 m. Şarpele zburător sau bumerang nu are dispozitive naturale de planare. În schimb, la sărituri, el foloseşte sistemul bumerangului pentru a aluneca prin aer, de unde îi vine şi numele. Veveriţa zburătoare gigant (Petaurista elegans) are şi ea o membrană acoperită cu păr, pentru a zbura. Ea foloseşte coada drept cârmă. Şopârla zburătoare (Draco volans) trăieşte în vârful arborilor. Pentru a se deplasa dintr-un loc în altul, ea se aruncă în gol printr-o săritură savantă. În acel moment îşi desface o membrană roşie-portocalie şi începe să planeze. Broasca planor (Rhacophorus pardalis) este dotată cu o piele curată ce se întinde de la cap la coadă şi cu membrană la picioare, ca la palmipede. În momentul saltului, acestea se întind şi vieţuitoarea planează.
Tot pe Insula Borneo mai trăieşte un marsupial care, atunci când sare de la un arbore la altul, îşi desface picioarele legate printr-o pieliţă ce se transformă într-o veritabilă paraşută. Cine nu crede, să se deplaseze în Kalimantan şi să vadă toate minunăţiile astea cu ochii lui!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
