Lumini şi umbre din viaţa gen. Gabriel Marinescu
Viaţa oricărei personalităţi are şi părţi mai puţin cunoscute, indiferent de timpul în care şi-a desfăşurat activitatea. Cu atât mai mult cu cât ar fi vorba despre cineva care a trăit în perioada interbelică. Cu câtva timp în urmă, venerabilul Constantin Bălăceanu-Stolnici, un veritabil martor în timp al istoriei, evoca în cursul unui interviu cuprinzător viaţa din "Micul Paris" în perioada Restauraţiei lui Carol al II-lea. Pe scurt, acesta este prezentat şi în "Secretele Bucureştilor - Petreceri extravagante", evocare de Dan-Silviu Boerescu, cuprinzând docu-drame şi mituri urbane, iar partea în care se face vorbire despre generalul născut în Argeş, pe Valea Topologului, este extrem de incitantă pentru amatorii de can-can-uri din toate timpurile. În istoria pe care cei mai mulţi dintre noi am învăţat-o la şcoală, perioada monarhiei era extrem de criticată, insistându-se asupra subiectelor ce ţineau de afacerile oneroase făcute de camarila regală a lui Carol al II-lea şi a "Duduii" (Elena Lupescu). Cei care au mai studiat ceva din documentele vechi au avut surpriza de a descoperi că în acea perioadă alocaţiile bugetare acordate Culturii Naţionale erau de 7%, iar cele pentru Educaţie se situau între 14 şi 19% din PIB. Cât dau acum guvernanţii noştri, care tremură de frică să nu fie luaţi la întrebări de DNA pentru corupţie - deci tot pentru afaceri oneroase - au avut ocazia să afle de nenumărate ori. Concluzia: fiecare perioadă istorică îşi are plusurile şi, deopotrivă, minusurile ei!
Un idol la Tigveni
Gabriel Marinescu este deosebit de respectat în localitatea natală, Tigveni, deoarece a făcut-o să fie recunoscută drept una dintre cele mai moderne din România interbelică. Şi asta deoarece a dotat-o cu o uzină electrică, asigurând astfel iluminatul public în zona din centru, cu o moară, drumuri cu trotuare, o şcoală dintre cele mai funcţionale şi nu numai. După anul 2000, urmaşii din vremurile noastre şi-au manifestat recunoştinţa faţă de ilustrul înaintaş botezând şcoala din centrul oraşului cu numele său şi întreţinând un adevărat cult local pentru cel care a căzut victimă gloanţelor legionarilor în urmă cu mai bine de 77 ani. Extremiştii acelor vremuri l-au pus pe lista neagră, deoarece ajunsese un personaj de prim rang al high-life-ului capitalei, destul de apropiat de Regele Carol al II-lea. Spre lauda sa, gen. Gabriel Marinescu a ştiut să atragă fonduri pentru localitatea de baştină şi s-o facă una model pentru vremurile sale. Cariera sa a prins aripi după ce s-a acoperit de glorie în timpul Primului Război Mondial, care i-a deschis uşile spre înalta societate. Implicat şi în politică, după revenirea lui Carol al II-lea în ţară şi urcarea pe tron în 1930, colonelul şi apoi generalul de brigadă a urcat spre culmi graţie relaţiei speciale pe care o avea cu suveranul: prefect al Poliţiei Capitalei, subsecretar de stat, ministru de Interne, ministru al Ordinii Publice şi concomitent preşedinte al Societăţii Poliţiştilor din România, al Federaţiei Române de Fotbal Asociaţie şi al Clubului de Fotbal "Venus" Bucureşti!
"Gavrilă" - codoşul regelui
Aşa era hulit gen. Gabriel Marinescu în epoca în care era mare şi tare de către toţi cei ce-l invidiau pentru că era apropiatul suveranului şi unul dintre favoriţii acestuia. Deopotrivă era şi adulat de poliţişti, pentru că din ordinul său li se construiseră locuinţe de serviciu şi li se făcuseră uniforme moderne, fiind şi dotaţi cu armament performant. Era, de asemenea, idolatrizat şi de unii dintre fotbalişti, cum ar fi marele portar Mircea David, supranumit de ziariştii italieni "Il Dio" (Dumnezeu), după un meci fantastic făcut cu selecţionata campioană mondială în Peninsulă, dar şi jucătorii de câmp Iuliu Bodola (considerat de unii dintre specialişti mai bun decât Dobrin sau Hagi), Lazăr Sfera, Silviu Ploieşteanu sau fraţii Vâlcov, cărora le asigura prime de joc consistente. Bani despre care se spunea că ar proveni de la casa de toleranţă, bordelul de lângă Parcul Carol pe care-l patrona. Cei "unşi" îi spuneau admirativ "Împăratul". S-a vorbit şi despre faptul că ar fi fost unul dintre furnizorii de dame de companie pentru priapicul Carol al II-lea, căruia îi era şi partener de poker şi alte jocuri de noroc, de la care nu prea lipsea nici "Duduia" şi nici alţi apropiaţi precum industriaşul Max Auschnitt, mareşalul palatului Ernest Urdăreanu, generalii Dumitrescu şi Stângaciu (Jandarmerie), Eugen Bianu (subdirector general la Siguranţă) sau Nicu M. Condiescu. Mizele la poker-urile tari erau în medie de circa 100.000 lei! Închipuiţi-vă ce viaţă era atunci şi comparaţi-o cu cea de acum, în care huzuresc puternicii zilei...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
