Reţete culinare tradiţionale - Ciorbă moldovenească de burtă
Alimentele necesare pentru 6 porţii: burtă - 1 kg; rasol de vacă - 0,500 kg; ceapă - 0,120 kg; morcovi - 0,040 kg; ţelină - 0,040 kg; pătrunjel rădăcină - 0,040 kg; ouă - 3 buc; oţet - 0,100 l; piper - 0,003 kg; sare - 0,015 kg; orez - 0, 030 kg; leuştean - 0,020 kg; pătrunjel frunze - 0,020 kg.
Mod de preparare: Se curăţă burta, se spală în câteva ape calde şi apoi în apă rece, frecând-o "în duşmănie" cu sare sau cu mălai ceva mai aspru. Apoi se pune la fiert în 2 l de apă rece împreună cu rasolul şi sarea cuvenită. După ce s-a spumuit, se adaugă zarzavatul întreg, lăsând compoziţia să clocotească la foc moale timp de 3-4 ore. Odată zarzavatul înmuiat, se scoate împreună cu burta fiartă - care se va tăia în felii subţiri. Dacă zeama nu este destul de limpede, se pot adăuga două albuşuri de ou bătute "zăpadă". Se pune într-un castron orezul fiert separat, burta, zeama dreasă cu gălbenuşurile bătute cu telul împreună cu oţetul sarea şi piperul alb, iar pentru aspect - se ornează cu pătrunjelul şi leuşteanul tocate fin. Poftă bună!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
