De-ale lui Ciocârteală - Tată la optzeci de ani

Motto: "Frumoasă farsă e şi vorbirea, cu ea omul dansează peste toate lucrurile." (Friedrich Nietzsche)

25 Martie. Blagoveştenie. În calendarul ortodox român este Buna Vestire, când sărbătorim anunţarea zămislirii Fiului lui Dumnezeu în Fecioara Maria, căreia îi este dată vestea de către Arhanghelul Gavriil, iar Maria îi spune: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău." (Luca I, 26-38). Zi mare pentru credincioşi, pentru acei români care nu au uitat poruncile Domnului. Din păcate, aceştia sunt tot mai puţini, înmulţindu-se vrajba, minciuna, hoţia, perfidia, abaterile grave de la morala familiei, toate încurajate prin "toleranţă", vorbă spusă de unii demnitari care nesocotesc normele creştine ale poporului nostru. Am simţit nevoia să fac acest preambul, ca o uşoară abatere de la subiectul hazliu al scrierii ce urmează.

25 martie. Zi mare pentru domnişani. Târgul anual (sau bâlciul de Blagoveştenie) se ţine în dreapta Râului Doamnei, într-un loc bine amenajat de primărie, unde are loc şi târgul săptămânal de duminică. Dar bâlciul de Blagoveştenie are ceva în plus, care colorează sărbătoarea localnicilor din Domneşti, a celor din comunele învecinate şi nu numai. Tiribombe, maşinuţe, bărcuţe, care mai de care mai modernizate şi împopoţonate, îşi fac apariţia. Spun asta pentru că tiribombele nu mai sunt ca pe timpul nostru, lanţuri învârtite de mâna omului aflat la înălţime, pe un pod în jurul unui ax cu rulmenţi. Învârteam şi noi, copiii, la tiribomba aflată în răspântie, la Pantilică, şi proprietarul, ţigan, ne oferea fie un "dat" în tiribombă, fie alviţă sau o păpuşă din turtă dulce, colorată încât ţi se înroşeau buzele şi limba de ziceai că-i sânge.

În bâlci, mulţi comercianţi, tarabe cu dulciuri, turtă dulce în formă de căluţi, căsuţe sau păpuşi, bulzuri şi "ardei" pe băţ, gogoşi "înfuriate", albite de zahăr pudră şi, mai nou, kurtos kalacs, ceva împletit, cu multă nucă şi miere. Alte tarabe, cu haine şi încălţăminte, obiecte de tot felul, haine vechi (sau, dacă vreţi, "second hand", la mâna a doua) şi nu mai spun, grătare, multe grătare pe care sfârâie mititei, fripturi şi tradiţionala pastramă, scoasă de la putini chiar în zilele premergătoare acestei sărbători, a bâlciului anual.

Doamne, şi ce pastramă făcea Nae lu` Damian, numai din tineret ovin, nesărată, grasă, crudă şi rumenă de se topea printre dinţi! Îmbucurător e faptul că fiul său, Năică lu` Nae Damian, continuă tradiţia tatălui. Nici nu apucă să vină cu pastramă în târg, o vinde deja de acasă, din beciul răcoros, în care e o curăţenie de farmacie. Aici, de cârlige, stau atârnaţi mieii de pastramă, susţinuţi de şiţe curate, puse pentru a menţine forma animalului.

Lume multă, copii şi vârstnici, bărbaţi şi femei, toţi îmbrăcaţi de sărbătoare, dar nu în costumele naţionale tradiţionale, ci în toalete luxoase. Destul de dureros. Unde sunt târgurile de altădată, brodate cu fote şi ii, marame cu fesuri, cioareci albi şi veste negre, pălăriuţe mocăneşti, şi care încingeau pe fostul stadion sârbe şi brâuri, hore şi jocuri "de doi", după vioara şi ţambalul formaţiilor Doroghean sau Nicu Oprea? Întrebarea a fost retorică. Şi încă una: unde e praful care se ridica în urma încălţărilor miilor de oameni ce se perindau prin târg, sau în zilele ploioase, noroiul până la glezne? Era parte urâtă a tabloului, dar târgul avea atunci un "ceva" ce nu-l pot defini.

Am început să bat câmpii. Scrierea mea este despre cu totul altceva. N-am putut trece peste această introducere, necesară pentru ca să pătrund în hazlia întâmplare din ziua târgului din acest an. Este vorba tot de Nelu Gulie, cu voia domniei sale, prietenul meu, Nelu Rotea sau Ciocârteală, cum i se mai spune, care, nu de puţine ori, prin năzbâtiile sale, ne-a descreţit frunţile. Glumele şi farsele sale sunt  imprevizibile, câteodată nesărate, dar una peste alta, acceptate, pentru că Ciocârteală este al nostru, al domnişanilor care îl iubesc, îl respectă, îl apreciază, nu numai pentru spiritul său hâtru, dar şi pentru faptul că a fost şi rămâne un foarte bun croitor, meseriaş căutat şi acum, la peste optzeci de ani. O mică divagaţie. Am mers la el să-mi scurteze nişte pantaloni. Mi i-a scurtat mai mult decât trebuia, dar a găsit repede motivaţia: "Am ţinut cont că de-acum încolo începi şi dumneata să scazi". Altădată, mi-a lăsat un crac mai scurt şi altul mai lung, argumentând: "Am ţinut cont de partea pe care ţii dumneata <<problema>>. Şi multe alte găselniţe hazlii, de care nu te puteai supăra...

Îmbrăcat frumos, costum de haine, pantaloni la dungă, pălărie de fetru, ras proaspăt, Ciocârteală iese, ca tot domnişanul, în bâlciul care, pe la ora nouă, era în toi. Lume multă, fum de la grătare, muzică "la maximum" la la tiribombe, mesele de la restaurant ocupate toate. Prin mulţime, îşi face loc pentru a ajunge la terasa Biu, unde, duminică de duminică, se întâlneşte cu câţiva prieteni, şi ei buni de şotii: Vivi, Gică şi Iosif. Au porţia lor duminicală: câte cinci mici, udaţi cu două sticle de vin la trei litre. Plăteau nemţeşte. Îi zăreşte prin mulţime şi se îndreaptă spre ei, făcându-şi loc cu greu. La un moment dat, se loveşte de trei ţigănci din Bădeşti, frumos îmbrăcate, cu fuste lungi, colorate, cu bani legaţi în şuviţele de păr. Una dintre ele ducea în braţe un copil, prins într-un fel de brâu, pentru ca frumoasa ţigancă, o brunetă cu ochii albaştri, să poată avea mâinile libere pentru a fura de prin buzunare, sacoşe şi genţi. Lui Ciocârteală îi cade fisa. Se opreşte lângă ţiganca cu copilul şi, luând o faţă de om serios, îi spune:

- Fă, pirando, îţi dau zece lei dacă îmi dai un pic copilul, să mă duc cu el în braţe la masa unde sunt prietenii mei, vreau să fac o glumă, să le spun că a născut Viorica mea şi să-i invit la botez!

Ţiganca nici n-a aşteptat să termine Ciocârteală de vorbit, a scos copilul din hamul acela improvizat, i l-a pus în braţe, dar nu înainte de a-i cere banii. Ciocârteală îi dă banii şi, îndreptându-se spre masa prietenilor, îi mai spune:

- Să stai p-aci, fă!

Ajunge la masa peietenilor lui, cu copilul în braţe, un ţigănuş creol, cu ochii albaştri, ageri, jucăuşi, îşi trage cu stânga un scaun, se aşază şi, fără să-i salute, li se adresează, cu o mimică foarte serioasă:

- Băi, băieţi, a născut Viorica şi, pentru că e oleacă de sărbătoare, m-am gândit să vă poftesc personal, cu copilul în braţe, nu prin invitaţii, la botezul care va avea loc duminica viitoare. Uitaţi-vă şi voi ce băiat am, negru ca mine şi deştept ca Viorica. Are doar şapte luni şi vorbeşte deja două limbi, ştie tabla înmulţirii pe sărite...

Bineînţeles că prietenii săi au râs cu lacrimi, fiecare urându-i să-i trăiască băiatul, timp în care unul, care văzuse de la o masă toată scena, se duce la ţigănci, o găseşte pe mama copilului şi îi spune:

- Ia, colea, douăzeci de lei, şi mai plimbă-te prin târg vreo două ore, lasă-l pe Ciocârteală cu copilul în braţe, să te caute...

Ţiganca ia banii şi, ascultătoare, pleacă prin târg, lăsându-l pe iniţiatorul glumei cu copilul în braţe preţ de vreo două ore. Caută Ciocârteală în stânga, caută în dreapta, întreabă cunoscuţii dacă a văzut un grup de ţigănci, bineînţeles provocându-le hohote de râs, căci vestea despre întâmplare se răspândise în toată piaţa. Văzând că nu-i chip să o găsească, omul se întoarce la prieteni, goleşte şi el câteva pahare şi îi udă copilaşului buzele cu vin. Acesta îl privea cu ochii lui vioi, albaştri, fără să verse o lacrimă. Când începea să scâncească, omul îl legăna, aducându-şi aminte cum îşi legăna, în tinereţe, fiicele.

La un moment dat, obosindu-i mâinile, a pus copilul pe masă, bătându-i cu o furculiţă în pahare şi distrându-l. Copilul râdea, fericit. După vreo două ore, apar ţigăncile care umpleau târgul cu râsetele lor colorate, mulţumite fiind că au câştigat treizeci de lei, dar şi de faptul că tânăra ţigancă s-a putut plimba în voie pe aleile pieţei, reuşind astfel să "culeagă" câteva portofele. Nervos, păcălitorul păcălit îi reproşează ţigăncii timpul pierdut şi apoi o acuză că i-a luat soţiei lui, cu câteva săptămâni în urmă, portofelul:

- Adu-l, fă, lasă-i dracu` de bani, că erau puţini, dar portofelul era cadou de la fiică-mea, din Spania!

Răspunsul a fost prompt:

- Vino acas` la mine să-l alegi, că am câteva corfe cu genţi şi portofele!

Iarăşi prietenii au făcut o porţie de râs, în timp ce piranda îşi priponea copilul în hamul legat de şoldurile plinuţe, ispititoare.

Întâmplarea mi-a fost povestită de Ciocârteală însuşi, cu rugămintea să nu cumva să afle soţia, căci, a zis el, "de dracu` dau cu Viorica!" Şi iată că am ţinut secretul!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!