Colţul Fermierului - Irigarea culturilor agricole
La vreme secetoasă, aplicarea irigaţiei este o lucrare sigură de salvare a culturilor de la compromitere, precum şi de menţinere a posibilităţii ca producţiile agricole să nu fie diminuate de efectele secetei. Prin irigare se asigură apa la rădăcinile plantelor la timpul potrivit, în funcţie de provizia momentană de lichid vital din sol, de modul cum se prezintă plantele pe vreme caniculară şi de intervalul de timp scurs de la ultima ploaie. Momentul propice începerii irigării este cel ce precede crăparea solului şi primele semne de ofilire la frunzele plantelor.
Sursele de apă pentru udatul plantelor pot fi: lacuri, bălţi mari, râuri, gârle, pâraie, puţuri sau fântâni. Apa din puţ sau din fântână se foloseşte la irigat numai dacă există certitudinea că sursa nu va seca şi nu vor rămâne oamenii şi animalele fără lichidul indispensabil vieţii. De reţinut: apa de la reţea (conductă) nu este indicată pentru irigaţii, deoarece nu trebuie să conţină mâl (nămol), clor, iar conţinutul de săruri trebuie să nu depăşească 2 mg/l apă. În general este bună pentru irigat apa naturală, în care trăiesc peşti şi batracieni.
Metodele de irigare sunt diferite şi se aleg în funcţie de cultura agricolă, de dotarea tehnică şi de posibilităţile concrete existente la faţa locului:
- Irigaţia prin brazde sau scurgere la suprafaţa solului, care este un procedeu vechi, puţin costisitor şi se poate aplica la cartof, porumb sau la legume. Cum se face? Pe suprafaţa solului semănat sau plantat se amenajează o reţea de canale, rigole sau brazde prin care poate circula apa primită de la sursă printr-un canal distribuitor de sector. Alimentarea reţelei de canale cu apă se face printr-o pompă, prin "roata bulgărească" (dacă apa e preluată din râu) sau prin cădere liberă (prin furtun) - dacă apa provine dintr-un bazin situat mai sus ca nivel.
- Irigaţia prin aspersiune sau ploaie artificială - metodă modernă, dar care necesită o pompă pentru a trimite apa cu presiune, o reţea de conducte şi, mai ales, aspersoarele care pulverizează apa în picături, pentru a crea ploaia artificială. Dacă se optează pentru această metodă, nu este necesară modelarea solului în reţea de rigole sau de canale. Aspersiunea se foloseşte cu succes la irigarea cerealelor păioase, a trifolienelor, fâneţelor şi păşunilor, dar are deopotrivă succes la culturile de cartof, de porumb sau de legume. Atenţie: picăturile nu trebuie să fie prea mari, pentru a nu culca sau rupe plantele, deci trebuie făcute reglajele necesare!
- Irigaţia prin picurare rămâne un procedeu foarte avantajos, deoarece apa ajunge deasupra rădăcinilor fiind distribuită printr-o reţea de conducte din plastic şi picurătoare - care se găsesc la magazine. Din sticle de plastic tip "Pepsi", cu dopul găurit, montate cu dopul în jos pe aracii din lemn, se pot uda prin picurare tufe de legume, pomi şi butuci de viţă de vie. Se poate face şi udare cu cana şi găleata - metodă simplă, folosită la vie, pomi şi legume.
Concluzionând, oricare ar fi metoda aplicată, udarea este recomandată numai dimineaţa şi seara.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
