Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 22:09

GURA PĂCĂTOSULUI - "Daţi 1 leu pentru budigăii templierului meu!"

Aceasta a fost rugămintea celor care au participat la Players Party, organizat la Posada în 13 iunie pentru jucătoarele de tenis angrenate în prima ediţie a turneului ITF OPEN TOUR 15.000 $. Acolo, unul dintre punctele de atracţie s-a dorit să fie expozeul managerului Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache, Marele Magistru local al Ordinului Cavalerilor Templieri. Tipul a venit înveşmântat într-o cămaşă de zale, de prin secolul al XIV-lea, de sub care se iţeau nişte blue-jeans model secolul al XIX-lea, dar încă agreat şi în prezent, iar în loc de ciubote până la genunchi ori chiar peste, purta nişte pantofi din secolul XXI, mileniul III. Alături a transpirat - vai mama lui! - un scutier împlătoşat, care a fiert în suc propriu, suspinând după boarea scăpată din Defileul Argeşului, care l-ar fi mângâiat ca o sărutare fugară de fecioară nerăbdătoare să fie ridicată la rangul de... Doamnă.

A doua zi, la terenul de tenis, jucătoarele se amuzau de mama focului pe seama "cavalerilor" şi regretau că nu vor apuca zilele Festivalului Medieval. Ele sugerau că n-ar strica să fie dotat "boierul Ştefan" cu nişte colanţi şi destule s-au oferit să-i cedeze asemenea dotare, cu anexele de rigoare... Cele mai simpatice au fost bulgăroaicele care ne mărturiseau că atunci când au închis ochii, au văzut în cei doi concitadini reîncarnarea lui Asan şi Petru, care au condus Ţaratul Româno-Bulgar cândva, în negura veacurilor...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It