Consemnări: începuturile producţiei de băuturi distilate în Ţara Românească
Legendele vechi vorbesc despre priceperea dacilor de a face vinuri ce concurau cu cele greceşti sau romane. Şi atât de vrednici erau la consum, încât marele preot Deceneu ar fi poruncit să se scoată viţa de vie din pământ, ca să-i scape de viciul băuturii! Se vede treaba că n-a fost scoasă definitiv, căci de-a lungul secolelor următoare, vinul a tot curs în însetatele gâtlejuri din spaţiul mioritic, iar beciurile domneşti şi-au câştigat faima pe care o meritau prin consemnările cronicarilor şi călătorilor străini pe aceste meleaguri. Gama băuturilor s-a tot lărgit în timp, astfel că în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), consemnările pomenesc despre mied, ca băutură de căpetenie. Tot atunci apar şi "rachierii-ţerani care împărţeau vutcă şi orelcă (horilcă)" produse prin distilare în poverne, fie din boasca de la vin, fie din fermentarea cerealelor. Nu se precizează de unde s-a importat meşteşugul, deşi s-a pomenit ca sursă Lehia (Polonia)... Uzual, rachiurile se obţineau folosind ca materie primă grâul şi orzul, motiv pentru care existau anumite restricţii domneşti, deoarece erau parte a zaherelei ce se trimitea ca parte a tributului către Înalta Poartă Otomană, puterea suzerană a sultanilor de la Stambul. Boierii şi afaceriştii care descoperiseră că pot scoate câştiguri frumoase din rachiuri au găsit căile de ocolire a opreliştii: fie îi făceau parte şi lui Vodă, fie susţineau că întrebuinţau la distilare numai grâu şi orz stricat ori secară şi hrişcă semănate anume cu acest scop! Totuşi, în anii cu producţie cerealieră slabă, era greu de păcălit sistemul, dacă nu te numeai aveai deasupra nişte "sfinţi", ca banul Dimitrie Ghica, tatăl lui Grigore Ghica (1733-1735), care "ferbea rachiu la povernile sale din bucatele stricate de la moşia Fierbinţi".
De reţinut ar fi faptul că în vremea Ghicăi Vodă, dever bun cu băuturile tari produse în poverne (rachiu, rom şi oţet) făceau şi străinii ca neamţul din Mannheim, Joseph Krebs, care prinsese rădăcini pe la noi, după ce primise un privilegiu domnesc prin care se îndatora să nu folosească pentru producţie decât fructe. Multe averi s-au clădit în acei ani, dar şi mai multe s-au spulberat...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
