Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 05:19

NASA a anunţat descoperirea unui sistem solar similar celui de care aparţine Pământul!

Ziua de 22 februarie 2017 are şanse să rămână înscrisă în istorie graţie unui anunţ făcut de NASA prin astronomul Michael Gillon, de la Universitatea din Liege (Belgia). Acesta a declarat că prin telescopul spaţial Spitzer a fost descoperit un sistem solar cu 7 planete, similar celei al planetei noastre. Situat la distanţă de 39 ani lumină de Pământ, acesta ar avea cel puţin 3 dintre planete capabile să asigure condiţii pentru existenţa unor forme de viaţă. Compoziţia lor geologică este asemănătoare cu aceea a planetei noastre şi se bănuie că n-ar fi lipsite de apa indispensabilă vieţii. Temperatura la suprafaţa acestor 3 planete a fost apreciată între 0 şi 100 grade C (32 şi 212 grade F) şi, coroborat şi cu alte elemente care n-au fost dezvăluite, par să îndreptăţească speranţa că ar putea asigura condiţii de viaţă extraterestră. Acest lucru poate fi confirmat sau infirmat prin cercetări ştiinţifice de la distanţă într-o perioadă estimată la următorii 10 ani, minim. Însă un contact direct şi o vizită umană în sistemul solar botezat Trappist 1 este amânată deocamdată peste vreo câteva sute de mii de ani. Oricum, anunţul făcut de NASA este o premieră, căci nu s-a mai pomenit ca astronomi cu reputaţie ştiinţifică ireproşabilă să nu desfiinţeze astfel de ipoteze imediat ce sunt formulate. Practic s-a admis existenţa unui sistem solar similar cu cel al Pământului, unde ar putea exista forme de viaţă extraterestră deocamdată numai bănuite, nu şi dovedite fără posibilitate de contestare! Concluzia: este posibil să nu fim singuri în Univers, şi nicidecum cei mai grozavi!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It