GURA PĂCĂTOSULUI: Parchetele - sfâşiate de luptele dintre "zdrenţe" şi "panarame ordinare"
"Bă', să mor io, să n-am parte, m-apucă capu' şi când m-apucă sunt periculos rău!... O să-i zic şi lu' ăla că e panaramă, da' şi Procurorului General că e altă panaramă..." Cam aşa suna o înregistrare de convorbire dintre doi procurori de la DNA Ploieşti, prezentată pe posturile de televiziune cu răspândire naţională. Vocea îi aparţinea lui Mircea Negulescu, vestitul justiţiar cu "sculă mare, tare şi de cursă lungă", cel care-l rezolvase pe Ponta şi se lăuda că băgase "la pârnaie jumătate de ţară" şi care se ofticase că-l scăpase printre degete pe fostul premier britanic Tony Blair. Şi chiar "îl apucase capul" pe fostul deputat Sebastian Ghiţă, pentru că "îl dăduse-n gât" şi, orbit de furie, lovea cu arma cuvântului în stânga şi în dreapta. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, mai apoi s-a mai întins la taclale şi cu nevasta unui tip arestat la domiciliu, căreia a început să i se mărturisească de parcă era un pelerin ajuns la Mormântul Sfânt, făcând astfel deliciul presei de scandal.
Chestionat dacă se simte "zdreanţă" şi "panaramă ordinară", Procurorul General a răspuns printr-un comunicat că ar fi vorba despre altcineva, tot "general", dar de la Parchetul Curţii de Apel din Ploieşti. Unde, se părea că ar fi trebuit să ajungă procurorul Negulescu după ce a demisionat de la DNA (!?!...) A fost de râsu' curcilor, stârnind deopotrivă ilaritate şi revoltă. Pentru varianta doi, dăm legătura lui Dumitru Pelican (foto), fost comentator sportiv, trecut prin Parlamentul României ca senator USL şi, mai nou - comentator politic - care se afla la postul de pe o arenă TV: "Bă', Portocală, bă', bagabontule!..." Nu-i aşa că formularea este generată de tradiţionala "Ba p-a 'mă-tii!..." Deh, cei ce se vor a fi lorzi în spaţiul carpato-danubiano-pontic nu pot depăşi nivelul de mahala!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
