GURA PĂCĂTOSULUI - "A fost reîncorporat!"
Acesta a fost comentariul scurt şi la obiect făcut de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, după demisia colegului din Cabinetul Grindeanu, Florin Jianu. Tipul şi-a motivat decizia prin faptul că s-ar disocia de colegi în cazul ordonanţelor de urgenţă care au scos lumea în stradă, la proteste. Dl. Jianu a ajuns vedetă la CNN, unde "ciripea" de mama focului în limba lui Shakespeare. Câteva zile mai târziu, liderul PSD, deci şi şeful dumnealui politic, Liviu Dragnea, recunoştea că are agenţi "Secu" infiltraţi în conducere. Pe un post de televiziune s-a dat apoi înregistrarea cu prezentarea Guvernului Grindeanu, în care tot Dragnea spunea că le-a cerut anumitor colegi nominalizaţi pentru Cabinetul Sevil Shhaideh să facă pasul înapoi. Deloc întâmplător, în mijlocul agitatei săptămâni a protestelor, preşedintele Klaus Iohannis se plângea că nu mai primeşte cu frecvenţa dinainte informaţii din interiorul PSD. Asta nu înseamnă că au fost descoperiţi toţi "acoperiţii" din partide, din presă sau din orice alt domeniu de activitate!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
