Memoria eternă a istoriei: CRUCEA EROILOR REZISTENŢEI ARMATE ANTICOMUNISTE DIN MUNŢII FĂGĂRAŞ
Conştientizând adevărul rostit de către marele istoric Nicolae Iorga: "Neamul românesc devine etern prin cultul eroilor", Colegiul organizator al primei întâlniri din anul 2004 a fiilor satului desfăşurate sub genericul "Poenărei - străbuna vatră natală" şi-a propus ca obiectiv prioritar ridicarea unei imense cruci închinate eroilor Rezistenţei armate anticomuniste de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş pe Dealul Toaca, vârful cel mai înalt de pe golul Poenăreilor, cu vizibilitate maximă în zonă, în apropierea locului unde au fost prinşi, prin trădare, ultimii partizani ai Grupării "Haiducii Muscelului" care au luptat pentru libertate şi pentru înlăturarea dictaturii comuniste din România, pentru ca, în memoria colectivă a românilor, amintirea lor şi a susţinătorilor lor martirizaţi în anchetele Securităţii să dăinuiască în veci. S-a ales, ca loc de amplasament al crucii, zona "Lacul Roşu", mai precis, vârful acesteia, la circa 200 m vest de bordei, acolo unde partizanii efectuau observaţii permanente asupra mişcărilor de trupe, întrucât spaţiul precizat permitea o perfectă vizibilitate spre drumul judeţean Piscani-Domneşti-Nucşoara şi drumul naţional Curtea de Argeş-Domneşti-Câmpulung Muscel, rute utilizate frecvent de Armată şi de Securitate, prin Valea Râului Doamnei, către Munţii Făgăraş.
Dificultatea transportării unei imense cruci de lemn, înalte de circa 15-20 m, la locul amplasamentului acesteia a constituit o preocupare a proiectantului, ing. Constantin Samoilă, care ar fi preferat un metal de construcţie uşor, eventual, aluminiu, material ce permitea transportarea şi asamblarea pieselor constituente pe locul fixat. Impedimentul procurării acestui material extrem de scump l-a determinat pe proiectant să renunţe la ideea sa, deşi rezistenţa aluminiului în timp şi strălucirea sa reprezentau două argumente pro incontestabile. Pentru ca monumentul în formă de cruce să fie vizibil pe o arie extinsă, s-a procedat la "îngemănarea unor cruci" care, privite dinspre sud, est, sau vest, să nu ofere imaginea unei simple coloane verticale, ci imaginea perfectă a unei cruci de formă latină. Definitivarea ansamblului a implicat, astfel, efectuarea unor studii de perspectivă în spaţiu rezolvate cu succes de către proiectant.
Din păcate, acest generos proiect nu s-a putut realiza până în prezent, din diverse cauze obiective, invocându-se, printre altele, costurile unei asemenea operaţiuni de amploare, imposibil de a fi asigurate de un sat a cărui populaţie gravitează în jurul a o sută de locuitori permanenţi.
Într-o asemenea situaţie insurmontabilă, consider că o soluţie viabilă ar fi preluarea unui model adoptat cândva de edilii Braşovului, care au marcat vizibil cu brazi plantaţi numele oraşului lor într-o zonă defrişată. Imaginea unei cruci uriaşe realizate prin plantarea, sub această formă, a unor brazi pe pajiştea în declivitate accentuată a poienei de la Lacul Roşu, vizibilă de la circa 15 km, din teritoriul comunei Pietroşani şi de pe şoseaua naţională dintre Câmpulung-Muscel şi Curtea de Argeş, ar reprezenta o modalitate accesibilă sub raport financiar de a marca locul ultimului adăpost al ultimilor partizani din Gruparea "Haiducii Muscelului". O cruce a partizanilor vizibilă de la mare distanţă ar constitui un reper sacru al eroismului lor perpetuând, în zonă, ideea că ei şi susţinătorii lor au murit pentru libertate în lupta împotriva comunismului!
Sper ca viitoarele "Întâlniri ale fiilor satului Poenărei" să se desfăşoare lângă acest obiectiv memorial de rezonanţă naţională, în cadrul feeric al naturii de la Lacul Roşu. Ar fi o întâlnire mult mai motivată, întrucât, prin acest însemn al credinţei strămoşeşti, s-ar întipări, în minţile generaţiilor prezente şi viitoare din zonă şi nu numai, uriaşul tribut de sânge dat de neînfricaţii fii ai satului Poenărei căzuţi în lupta pentru reîntronarea libertăţilor democratice în România. Pentru a se conferi monumentului memorial individualitate, textele inscripţionate pe plăci metalice fixate pe un mic obelisc de beton vor cuprinde referiri sumare la rolul mişcării de rezistenţă anticomunistă în istoria României:
Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş - organizată şi coordonată de către colonelul Gheorghe Arsenescu din Marele stat major al armatei regale române - se situează, prin intensitatea operaţiunilor organizate, prin durata considerabilă a activităţii grupului de partizani [1948-1958] şi prin aria geografică în care au acţionat membrii săi, între manifestările antitotalitariste de amploare din România. Rezistenţa armată anticomunistă a fost un fenomen spontan, având ca ţel comun acela de a nu se supune consecinţelor comunizării României. Formaţiunile de partizani nu reprezentau o ameninţare majoră pentru puterea comunistă, deşi atâta vreme cât rămâneau în libertate, subminau pretenţia regimului de a deţine controlul deplin al ţării. Formaţiunea care a supravieţuit cel mai mult a fost cea a "Haiducilor Muscelului".
În această luptă inegală împotriva regimului de teroare comunist, satul Poenărei - care a fost ultimul adăpost al partizanilor din gruparea "Haiducii Muscelului" - a dat un uriaş tribut de sânge. Au fost condamnaţi la moarte şi seceraţi de gloanţele regimului comunist, la Închisoarea Jilava, în crunta noapte de 18/19 iulie 1959:
† ANDREESCU N. NICOLAE [n. 20 februarie 1918] - preot;
† CONSTANTINESCU GH. IOAN [n. 19 octombrie 1906] - preot;
† POPESCU GH. GHEORGHE [n. 12 aprilie 1902] - învăţător;
† SORESCU I. NICOLAE [n. 23 iulie 1900] - agricultor.
Au fost condamnaţi la ani grei de detenţie vrednicii de pomenire luptători pentru libertate din Poenărei:
† ANDREESCU N. MARIA [n. 28 ianuarie 1923] - soţia preotului Nicolae Andreescu; 15 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii;
† CONSTANTINESCU GR. JUSTINA [n. 12 aprilie 1912] - soţia preotului Ioan Constantinescu; 15 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii;
† CONSTANTINESCU-PREDUŢ I. IULIANA [n. 16 iunie 1929] - profesoară, fiica preotului Ioan şi a Justinei Constantinescu; 12 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii. Arestată, deşi era gravidă în luna a şaptea, a născut, în Închisoarea Văcăreşti, o fetiţă, Justina-Libertatea, la 18 septembrie 1958;
† DIACONU I. IOAN [n. 10 noiembrie 1925] - agricultor; 15 ani închisoare corecţională;
† ILIESCU N. NICOLAE [n. 2 septembrie 1912] - agricultor; 18 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii;
† NĂSTASE GR. ECATERINA [n. 24 martie 1901] - casnică; 12 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii;† POPESCU GH. GHEORGHE [n. 10 martie 1931] - student, fiul învăţătorului Gheorghe şi al Mariei Popescu; 8 ani închisoare corecţională;
† POPESCU GR. MARIA [n. 15 iulie 1908] - soţia învăţătorului Gheorghe Popescu; 8 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii;
† SORESCU GR. MARIA [n. 15 iulie 1905] - soţia baciului Nicolae Sorescu; 3 ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii;
† SORESCU N. GHEORGHE [n. 2 august 1925] − fiul baciului Nicolae şi al Mariei Sorescu, agricultor; 7 ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii;
† DEACONU GR. ION [n. 1925] arestat din eroare, datorită asemănării de nume cu Diaconu I. Ioan, şi care, la numai o lună de la eliberare, a decedat, din cauza regimului de teroare din cursul interogatoriilor de la Securitate;
- MARINESCU V. ALEXANDRU [n. 17 septembrie 1929], bacalaureat; condamnat la 20 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii.
Jertfindu-vă sub steagul sfânt
al patriei, prin timp, durate,
aţi semănat acest pământ
cu dor nestins de libertate!
Pe o altă placă, va fi inscripţionat textul:
Bordeiul de la Râpile cu Brazi - situat la circa 200 m est - a fost, timp de şase ani [1952-1958], ultimul adăpost al partizanilor: PETRE ARNĂUŢOIU, TOMA ARNĂUŢOIU, CONSTANTIN JUBLEANU, MARIA PLOP şi al fiicei acesteia, Ioana-Raluca, născută în bordei.
# Articol preluat integral din POENĂREI - STRĂBUNA VATRĂ NATALĂ, nr. 13/2017, revistă monografică anuală. Articolul va fi reluat integral în revistă până la realizarea monumentului memorial.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
