Poenărei, sat martir - adăposturi ale partizanilor [1952-1958] (I)
# Aspecte privind rezistenţa armată anticomunistă în zona Nucşoara
Ca în majoritatea regiunilor ţării, şi în judeţele Argeş şi Muscel au avut loc acţiuni de împotrivire sub diferite forme instaurării regimului comunist. Fief al liberalilor şi al ţărăniştilor deopotrivă, cele două judeţe şi-au dat obolul lor de sânge în lupta inegală cu regimul impus de sovietici. Semnele răului se iviseră devreme: la 9 august 1946, fruntaşi ţărănişti, avocatul Gheorghe Mihail şi învăţătorul Constantin Popescu, au fost asasinaţi în cabinetul judecătorului de instrucţie din clădirea Tribunalului din Piteşti de un comando "muncitoresc", în timp ce erau depuse listele electorale ale P.N.Ţ. Argeş. Anul următor, Gheorghe Şuţa, fruntaş muscelean al P.N.Ţ, a fost împuşcat la marginea comunei natale Domneşti de securiştii Dumitrache şi Terceanu [2].
Teroarea declanşată de autorităţi, crimele la care s-au dedat, au avut ca replică organizarea în nordul celor două judeţe a unor grupuri armate de rezistenţă. Cele mai importante au fost, în ordinea apariţiei cronologice: gruparea Dragoslavele, iniţiată de colonelul Gheorghe Arsenescu, gruparea de pe Valea Topologului-Argeş, condusă de profesorul Dumitru Apostol, aceea din zona Nucşoara - Râul Doamnei, condusă de locotenentul Toma Arnăuţoiu şi episodic de colonelul Gheorghe Arsenescu, precum şi grupul din comuna Capul-Piscului, cunoscut în documentele Securităţii sub numele Şerban-Voican [3]. Formaţiunea care îngrijora cel mai mult autorităţile comuniste era aceea iniţiată de colonelul Gheorghe Arsenescu şi locotenentul Toma Arnăţoiu, intitulată "Haiducii Muscelului".
Date generale despre comuna Nucşoara
Pe valea Râului Doamnei în sus, spre nord, unde domină culmea "Vârfului Strungii", la poalele Munţilor Făgăraş, într-o ultimă constelaţie de aşezări rurale se află comuna Nucşoara. Aceasta se compune din satele: Nucşoara, Gruiu, Sboghiţeşti şi Slatina. Urcând din Sboghiţeşti, ajungi pe celălalt versant al "dealului Gruiului", în creasta numită din vechime "Plaiul Oii". De aici, ochiul îmbătat de frumuseţea pădurilor de fag şi brad ţinteşte spre culmile sudice ale Munţilor Făgăraş.
În conformitate cu ordinul Ministerului de Interne nr. 5279/5.05.1949, s-a întocmit o "Monografie a judeţului Muscel" [4]. Astfel, în acel an, comuna Nucşoara făcea parte din plasa Domneşti, alături de comunele Domneşti, Slănic, Aninoasa, Vlădeşti, Berevoeşti, Corbi, Stăneşti, Pietroşani, Bădeşti, Retevoieşti, Leiceşti, Coşeşti şi Jupâneşti. Comuna Nucşoara cuprindea, în anul 1951, patru sate cu "390 gospodării cu ţărani săraci, 110 gospodării cu ţărani mijlocaşi şi 7 familii de chiaburi, total populaţie fiind de 1.863 locuitori" [5]. Tot în acelaşi an se menţiona că această comună avea o suprafaţă împădurită de 152.574 ha. În acest cadru se va constitui una dintre cele mai puternice şi mai longevive grupări armate anticomuniste.
Constituirea grupului armat "Haiducii Muscelului"
Gruparea Dragoslavele a fost iniţiată de colonelul Gheorghe Arsenescu în ianuarie-februarie 1948, în zona Muntelui Roşu, având şi susţinerea stareţului Mânăstirii "Cetăţuia", Pimen Bărbierul. Din acest grup făceau parte "mari industriaşi şi proprietari de fabrici şi mori, avocaţi, foşti deputaţi şi ofiţeri deblocaţi care s-au înarmat şi au depus jurământul în faţa stareţului Pimen Bărbierul cu mâna pe cruce şi cu cealaltă pe carabină" [6]. În toamna anului 1948, grupul s-a dispersat în ideea ca, din primăvara anului următor, să treacă la acţiuni împotriva autorităţilor comuniste. Din decembrie 1948, col. Gheorghe Arsenescu, după ce a stat un timp ascuns în Câmpulung-Muscel, a plecat la Bucureşti cu familia, unde a închiriat o casă pe numele cumnatului său, Petre Cojocaru [7]. În ianuarie 1949 au început arestările în zona Câmpulung-Dragoslavele, în rândul celor care formau grupul iniţiat de col. Gh. Arsenescu. Acesta, conştient că, în cele din urmă, Securitatea va ajunge şi la el, căuta o soluţie să părăsească capitala. În aceeaşi perioadă, în Bucureşti, se găseau şi alţi fugari din zona judeţului Muscel. Printre aceştia se afla şi lt. Toma Arnăuţoiu, ofiţer deblocat, cu soţia sa, precum şi socrul său, Nicolae Niţu, cu soţia. Lt. Toma Arnăuţoiu plecase din comuna Nucşoara simţindu-se urmărit "pentru că posedam arme" [8]. Prin intermediul altor fugari musceleni aflaţi în Bucureşti, Toma Arnăuţoiu s-a întâlnit cu Gheorghe Arsenescu care i-a propus constituirea la Nucşoara a unui grup de rezistenţă anticomunistă. Astfel, la 1 martie 1949, cei doi au plecat spre Nucşoara unde au ajuns după un popas în comuna Brădet, fiind găzduiţi pentru o noapte de preotul Victor Popescu. La Nucşoara au fost adăpostiţi de părinţii lui Toma Arnăuţoiu, Laurenţia şi Ion Arnăuţoiu, iar mai apoi la fratele lui Toma, Petre Arnăuţoiu. La iniţiativa col. Gheorghe Arsenescu, a început recrutarea nucşorenilor, şi nu numai, în vederea constituirii grupului anticomunist. Pentru a-i convinge pe localnici colonelul aducea ca şi argumente că:
- avea puncte cu armament în comunele Jugur, Măţău, Stoeneşti, Dragoslavele, Boteni şi Cetăţeni;
- dispunea de legături cu o persoană de la Legaţia Franceză, care urma să-l sprijine cu 8 milioane de lei;
- marile puteri occidentale urmau să declanşeze războiul împotriva U.R.S.S, regimul comunist din România având zilele numărate;
- ţăranii aveau să plătească cote şi impozite, făcându-se şi colhoz.
În faţa acestor argumente, localnicii au lăsat orice precauţie şi cu dorinţa de a vedea înlăturat noul regim, s-au înscris în organizaţia iniţiată de col. Gheorghe Arsenescu şi lt. Toma Arnăuţoiu. Astăzi poate părea naivitate, dar atunci, în faţa măsurilor represive ale autorităţilor, argumentele col. Gheorghe Arsenescu au fost acceptate pe fondul speranţei că într-adevăr puterile occidentale nu puteau accepta situaţia impusă de sovietici şi vor reacţiona. Tot mai mulţi localnici de prin satele nordice ale Râului Doamnei au aderat la grup făcând următorul legământ:
"Jurământ
În numele lui Dumnezeu atotputernicul şi pe sfânta cruce, eu …………… jur să mă fac haiduc, de bună voie şi nesilit de nimeni, pentru a lupta la salvarea şi eliberarea Patriei şi neamului din ghearele fiarelor comuniste-bolşevice şi de sub jugul greu al ruşilor. Jur credinţă Majestăţii sale Regale Mihai I, Regele tuturor românilor. Jur credinţă Guvernului liber al Patriei. Jur supunere şi ascultare fără murmur şi fără şovăire, şefului haiducilor. Jur să ucid fără milă şi cruţare pe toţi străinii şi ticăloşii care ne-au trădat şi vândut Patria şi neamul şi au adus dezastrul ţării. Jur să nu mă despart de fraţii mei de luptă decât după victoria finală. În caz de trădare sau de călcare a jurământului, să fiu ucis atât eu cât şi întreaga mea familie. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" [9]
O parte a membrilor grupului, în frunte cu col. Gheorghe Arsenescu şi lt. Toma Arnăuţoiu, au plecat în munte, pe când cei mai mulţi au rămas în sate ca membri "nedispersaţi". Rolul acestor elemente nedispersate era surprins de autorităţi în Sentinţa nr. 107/19 iulie 1959: "... În scopul procurării de arme şi muniţiuni şi colectării de alimente şi articole de îmbrăcăminte, membrii acestei bande au mai recrutat şi alte elemente de sprijin care trebuiau să rămână la domiciliul lor şi care păstrând legături secrete, dar permanente cu banda, să activeze pentru sprijinirea materială a activităţii bandei" [10].
Scopul grupului
Minciuna şi diversiunea au fost şi sunt armele de bază ale comuniştilor. Propaganda oficială îi numea pe cei care luptau în munţi pentru libertate cu termenul de "bandiţi", iar grupurile de rezistenţă erau numite "bande". Chiar şi după evenimentele din decembrie 1989, unii dintre foştii ofiţeri de Securitate au continuat să considere că ceea s-a întâmplat, între 1948 şi 1958, în zona Munţilor Făgăraş nu a fost o formă de rezistenţă la regimul comunist. Generalul Nicolae Pleşiţă, fost comandant al Securităţii, la o emisiune T.V., în anul 1999, preciza că "n-a existat o luptă de rezistenţă în munţii Argeşului şi Muscelului. Era o grupare cu obârşie în perioada lotrilor (...) aşa este acea zonă, patria lotrilor."
Încercările de se acredita ideea că în România nu a existat o rezistenţă armată anticomunistă pot fi anihilate cu argumente, cel puţin în cazul grupului de la Nucşoara. În primul rând, structura socio-profesională foarte diversă impune concluzia că nemulţumirea faţă de regimul instaurat prin forţă era generală. Membrii grupului sau susţinătorii lor erau ofiţeri, învăţători, studenţi, preoţi, ţărani, muncitori, întreprinzători. Ceea ce îi unea era nemulţumirea şi teama faţă de ceea cea se întâmpla în ţară. Laurenţia Rizea, fiica Elisabetei Rizea, arăta această teamă: "Când au venit [comuniştii - n.n.] eram măruţă, căsătorită de curând. Ţin minte, cum striga lumea atunci... erau îngroziţi, vin comuniştii, vin ruşii, ne iau pământul, ne duce la colhoz... erau speriaţi că o să mănânce la cazan" [11]. Iată câteva exemple în ceea ce priveşte "bandiţii", "lotrii" care formau "banda" care acţiona în zona Nucşoara:
- Col. Gheorghe Arsenescu s-a născut la 31 mai 1907, la Câmpulung-Muscel, într-o familie cu tradiţie militară, tatăl său fiind căpitan în armată. Tradiţia a făcut ca băieţii căpitanului Ion Arsenescu (trei la număr) să urmeze cariera militară, iar cele trei surori ale lor să se căsătorească cu ofiţeri. Gheorghe Arsenescu a absolvit cursurile Liceului "Dinicu Golescu" din oraşul natal, iar apoi s-a înscris la Şcoala Superioară de Război pe care a absolvit-o în anul 1924. A fost repartizat în calitate de şef al Biroului de operaţii al Diviziei 20 Vânători de Munte şi a luptat pe frontul de Est. A fost rănit în luptele din Crimeea şi decorat cu Steaua României, cls. III-a, în 1941 şi Vulturul german, în 1942. În martie 1947, a fost deblocat din Marele Stat Major şi scos din armată cu gradul de colonel [12].
- Toma Arnăuţoiu s-a născut la 14 februarie 1921 în comuna Nucşoara. Studiile primare le-a făcut în localitatea natală, iar mai apoi a absolvit Liceul Militar "Regele Ferdinand" din Chişinău şi Craiova. În timpul liceului a fost coleg cu Jenică Arnăutu, viitorul conducător al grupului de rezistenţă din Obcinele Bucovinei şi cu Tiberiu Tolescu, din mişcarea condusă în Oltenia de generalul Carlaonţ. A participat la luptele de pe frontul de Vest, fiind rănit la 26 decembrie 1944, în luptele din Ungaria. A fost decorat cu Ordinul Coroana României cu spade, clasa a V-a cu Panglică şi Virtutea Militară cu frunze de stejar, conform O.Z. nr. 244/1944. La 20 iunie 1946 a fost trecut la Regimentul de gardă, conform Ordinului nr. 2606/1946, de unde a fost trecut în cadrul disponibil conform O.G. nr. 58/1946 şi Legii nr. 433/1946 [13].
- Învăţătorul Alexandru Moldoveanu s-a născut în comuna Nucşoara, judeţul Muscel. A absolvit Şcoala Normală "Carol I" din Câmpulung-Muscel şi Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de Rezervă. A luptat pe frontul antisovietic cu Grupul 3 Vânători de Munte. A fost rănit în mai 1944 şi după ce s-a reîntors pe front, din spital, va fi din nou rănit în luptele din Ungaria. Pentru meritele sale deosebite a fost decorat cu "Coroana României" cls. a IV-a în grad de cavaler, cu "Virtutea Militară" şi Ordinul "Mihai Vitezul", cls. a III-a [14].
Exemplele ar putea continua cu numele unor învăţători precum Gheorghe Popescu, Ion Mica, Ion Arnăuţoiu, Virgil Marinescu, a preoţilor Nicolae Andreescu şi Ion Constantinescu, a studenţilor Ionel Marinescu, Cornel Drăgoi sau a elevului Alexandru Marinescu. Alături de aceştia s-au implicat ţărani precum Titu Jubleanu cu soţia sa, Marioara, şi fiul lor, Tică, sau femeile care au ajutat atât de mult grupul: Maria Plop, Marinica Chirca, Ana Simion şi Elisabeta Rizea.
Scopul - lupta împotriva regimului comunist - era conştientizat cel puţin la nivelul conducerii organizaţiei. Aşa cum s-a putut observa, jurământul pe cruce şi armă avea evidente conotaţii anticomuniste. Dorinţa de a elibera teritoriul românesc de comunism, "barem până la Piteşti", cum spunea Toma Arnăuţoiu [15], reiese din acţiunile şi atitudinile grupului de la Nucşoara.
- Va urma -
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
