Personalitatea zilei de 16 decembrie: Ludwig van Beethoven
Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn - d. 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziţie între perioadele clasică şi romantică ale muzicii. El a lăsat posterităţii opere nemuritoare, printre care: 9 simfonii (a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei, pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene), 5 concerte pentru pian şi orchestră (remarcabile al 4-lea şi al 5-lea Imperialul), un concert pentru vioară şi orchestră, Missa solemnis, 32 sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata), sonate pentru vioară şi pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer), 16 cvartete pentru coarde, Opera Fidelio.
Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn-Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă şi al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent, ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referinţă, ca fiind data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere. Oricum, această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală. Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreţ de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecţii de muzică în jurul vârstei de 10 ani cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaşte dotarea muzicală excepţională a tânărului Beethoven şi, cu sprijinul arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia câteva lecţii cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza îmbolnăvirii şi morţii mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curţii şi cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-şi îmbogăţească cunoştinţele muzicale cu operele aflate în circulaţie în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morţii împăratului Iosif al II-lea.
În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu şi al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reuşeşte să câştige favorurile aristocraţiei vieneze prin concerte private, cu această ocazie căpătând faima de virtuoz pianist şi de compozitor. Graţie acestor relaţii şi a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziţii, Beethoven reuşeşte să dobândească o independenţă, pe care şi-a dorit-o cândva şi Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în faţa publicului vienez executând primul său concert pentru pian şi orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin şi Presburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" -, Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune şi prima lui simfonie, în Do-major. În acelaşi timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802), Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuşi, tocmai în aceşti ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârşite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară şi orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") şi a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziţii se observă deosebirile faţă de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar şi operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd. Singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversaţii", în care aceştia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creaţia artistică. În 1819 compune "Variaţiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian şi cvartetele de coarde, în sfârşit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiţie a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluţionar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăşi familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănţuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu faţa la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga şi îşi agita pălăriile. Una dintre soliste l-a întors pe Beethoven cu faţa la public, putând astfel să-şi trăiască triumful.
Tot mai bolnav, fiind ţintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei. Cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat şi reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
Producţia muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradiţional ca o punte între Clasicism şi Romantism şi se poate împărţi în trei perioade:
- prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compoziţiile din tinereţe de la Bonn şi primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn şi Mozart şi desăvârşesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compoziţiile similare ale lui Mozart;
- a doua perioadă (1807-1812), aşa zisul "ciclu eroic", cuprinde compoziţii ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian şi orchestră nr. 4 şi 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice şi noutăţile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi, Beethoven fiind supranumit din aceste motive "Titanul din Bonn";
- a treia perioadă se profilează din anul 1813. Compoziţiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie şi puternică individualitate, eliberate de convenţiile tradiţionale. În muzica instrumentală introduce recitative şi arii, în fugi, variaţiuni şi elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a şi Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradiţional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru solişti vocali şi cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.
Importanţa lui Beethoven în muzică este semnificativă şi din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (şi de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocraţiei, compozitorul devine, odată cu prezenţa lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară, şi nu la comandă. Influenţa sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis de Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner şi Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluţia muzicii tuturor timpurilor, recunoscut şi în limbajul şi tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluţionarul întemeietor al unei noi generaţii de muzicieni şi a unei alte atitudinii faţă de creaţiile compozitorilor.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
