Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 11:33

GURA PĂCĂTOSULUI - A băut apă Alina Gorghiu după Liviu Dragnea, sau viceversa?...

Asta este întrebarea legitimă ce se impune după ce citeşti sloganurile electorale cu care cele două partide intră în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. De apreciat ar fi faptul că ambele ne provoacă să îndrăznim să credem în România, şi nu în ele. Foarte corect, deoarece pentru ţintele vizate nu contează cu ce degete se scarpină liderii şi unde, câtă vreme sunt la mâna votului popular. Parafrazând un pic sloganurile şi adaptându-le pentru Argeş, ele ar putea suna cam aşa: "Îndrăzneşte să crezi în Iani Popa!" vs. "Îndrăzneşte să crezi în Radu Vasilică!" Miza, vezi bine, este întrebarea câţi argeşeni au curajul să voteze listele pe care le deschid respectivii. Asta nu înseamnă că alte partide ar avea sloganuri mai inspirate... Situaţia aiuritoare se repetă obsedant de mai bine de un sfert de veac, iar lipsa de inspiraţie a celor ce se ocupă de PR, pe bani grei, este de-a dreptul dramatică. Atenţie: "PR" nu se traduce prin "Poporul Român", ci este un termen occidental plagiat, care desemnează specialişti în crearea de imagine frumoasă. Bine că nu i-a trăznit vreunuia prin minte să afişeze liderul nud, pentru că unii ar fi fost sigur lăsaţi pe dinafara parlamentului. Iar Julien şi-ar fi putut schimba liniştit încă din precampanie numele în Felicien Cioloş!... Deh, şi-aşa-i bine, şi-aşa-i bine - cum o dai, ca dracu' vine! Ca să vă faceţi o idee cum devine "cestiunea", Victor Ponta candidează pe listele PSD, dar este susţinut să redevină premier de Vlad Ţepeş - pardon! - de PRU. Nu rămân pe tuşă nici cei ce le interzice Constituţia să se implice în campania electorală. Dar o fac "din binecuvântate pricini", cu sau fără dezlegare de la bec sau de la feştila mamii ei de treabă. Klaus Iohannis, după ce i-a luat locul lui Traian Băsescu, dă semne că s-ar fi contaminat şi de năravurile predecesorului şi-i dă avans pe faţă premierului Cioloş şi PNL-ului, nici nu mai contează ordinea, ci numai scopul final. Laura Codruţa Kovesi încearcă să se susţină pe ea însuşi, iar DNA, SRI şi SIE sunt under cover. Tradus - pentru liniştea noastră - înseamnă că veghează, însă doar pentru cine contează! Ordinul chiriaşului temporar de la Cotroceni a fost limpede ca un vers dadaist: "E mai bine să fim pregătiţi, decât să nu fim pregătiţi!" Aşa, Herr Klaus Werner, zi-le matale spre luminarea minţilor, pe modelul Gică Hagi: "Să facem bine, ca să nu ne fie rău..." 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It