Personalitatea zilei de 19 septembrie: Henric al III-lea al Franţei
Henric al III-lea (19 septembrie 1551 - 2 august 1589), din dinastia Valois, a fost rege al Franţei între 1574-1589 şi rege al Poloniei între 1573 şi 1574, cu titlul de Henric de Valois. Henric s-a născut la castelul de la Fontainebleau, actualmente în departamentul Seine-et-Marne şi a fost cel de-al patrulea fiu al regelui Henric al II-lea şi al reginei Caterina de Medici. Fraţii lui mai mari au fost Francisc al II-lea, Carol al IX-lea al Franţei şi Elisabeta de Valois. La naştere a fost botezat Alexandre-Édouard; în 1560 a fost numit duce de Angoulême şi duce de Orléans, apoi în 1566, duce de Anjou, iar în 1564 numele lui i-a fost schimbat în Henric (numele tatălui său). Henric a fost considerat de către mama sa ca fiind fiul său favorit, lucru ce i-a atras animozitatea fraţilor mai mari. Spre deosebire de tatăl şi fraţii mai mari, el nu era interesat de valorile tradiţionale ale familiei Valois: vânătoarea şi exerciţiile fizice. Deşi avea abilităţi la scrimă, el a preferat să se complacă în gusturile sale pentru artă şi lectură. Aceste înclinaţii au fost moştenite de la mama lui italiană. La un moment dat, în tinereţe a arătat o tendinţă spre protestantism ca un mijloc de a se răzvrăti. La vârsta de nouă ani, autonumindu-se "un mic hughenot", el a refuzat să participe la Liturghie, a cântat psalmi protestanţi surorii sale Margareta (îndemnând-o în tot acest timp să-şi schimbe religia şi i-a aruncat cartea în foc), şi chiar a muşcat de nas o statuie a Sfântului Pavel. Mama lui şi-a avertizat ferm copilul împotriva unui astfel de comportament, şi el nu va mai arăta din nou tendinţe protestante. În schimb, a devenit un romano-catolic fervent.
Înainte de urca pe tronul Franţei în 1574, Henric a servit ca lider al armatei regale în Războaiele religioase din perioada 1562-1598 împotriva hughenoţilor şi a luat parte la victoriile din Bătălia de la Jarnac (martie 1569) şi Bătălia de la Moncontour (octombrie 1569). În timp ce era încă Duce de Anjou, el a devenit, de asemenea, implicat în complotul din "Noaptea Sfântului Bartolomeu" din 1572. Deşi Henric nu a participat direct, istoricul Thierry Wanegffelen îl vede ca membrul familiei regale cel mai responsabil pentru masacru, care a implicat uciderea a mii de hughenoţi. Domnia lui Henric al III-lea ca rege al Franţei, ca şi cele ale fraţilor săi mai mari, Francisc al II-lea şi Carol al IX-lea, pune Franţa în criză constantă de religie.
Henric a continuat să aibă un rol activ în războaiele religioase franceze şi în 1572/1573 a condus asediul de la La Rochelle, un atac militar masiv asupra oraşului hughenot. La sfârşitul lunii mai 1573, Henric a aflat că şleahta (nobilimea poloneză) l-a ales ca rege al Poloniei, o ţară cu o mare minoritate protestantă şi consideraţiile politice l-au obligat să negocieze sfârşitul asediului. Negociatorii au ajuns la un acord la 24 iunie 1573 şi trupele catolice au încheiat asediul la 6 iulie 1573. În ianuarie 1574 Henric a ajuns la graniţa Poloniei. La 21 februarie a avut loc încoronarea lui Henric la Cracovia. La mijlocul lunii iunie 1574, după ce a aflat de moartea fratelui său, regele Carol al IX-lea al Franţei, Henric a părăsit Polonia şi s-a întors în Franţa. Absenţa lui Henric a provocat o criză constituţională pe care Parlamentul a încercat să o rezolve notificând-l pe Henric că tronul lui va fi pierdut dacă nu se va întorce din Franţa până la 12 mai 1575. Neîntoarcerea sa a determinat Parlamentul să declare tronul vacant.
Henric a fost încoronat rege al Franţei la 13 februarie 1575 la Catedrala Reims. Deşi se aştepta să producă un moştenitor după ce s-a căsătorit cu Louise de Lorena la 14 februarie 1575, niciun copil nu a rezultat din uniunea lor. În 1576, Henric a semnat Edictul de la Beaulieu prin care a garantat multe concesii hughenoţilor, autorizând cultul "în toate oraşele şi localităţile regatului, provincii sub dependenţa şi ocrotirea regelui, fără restricţii de timp şi persoane". În urma acţiunilor sale, activistul catolic Henric I, duce de Guise, a format Liga Catolică. După multe negocieri, Henric a fost obligat să anuleze cele mai multe dintre concesiile făcute protestanţilor. Ambiţia lui Henric de Guise ţintea tronul Franţei. El pretindea că se trage din Carol cel Mare, iar partizanii săi au evidenţiat contrastul dintre decăderea familiei capeţiene şi vigoarea ramurii carolingiene.
În 1584, fratele mai mic al regelui şi moştenitorul prezumptiv la tron, Francisc, duce de Anjou, a murit. Conform Legii Salice, următorul moştenitor la tron era protestantul Henric de Navara, un descendent al regelui Ludovic al IX-lea cel Sfânt. La sfaturile mamei sale, Henric al III-lea s-a apropiat de Liga Catolică şi a emis un edict de suprimare a protestantismului şi altor concesii. La 9 septembrie, Papa Sixt al V-lea l-a declarat pe Henric de Navara privat de toate drepturile sale la tron.
Henric de Navara a obţinut la 20 octombrie 1587 o strălucită victorie asupra trupelor regale conduse de ducele de Joyeuse. Regele a înclinat către o înţelegere cu vărul său de Navara şi i-a interzis ducelui de Guise să vină la Paris. În ciuda interdicţiei, acesta şi-a făcut o intrare triumfală la 9 mai 1588. Era semnalul pentru Ziua Baricadelor (12 mai 1588), în urma căreia lui Henric al III-lea nu-i mai rămânea decât fuga. Regina mamă a murit la 5 ianuarie 1589, iar regele s-a apropiat de vărul său de Navara pentru a înfrunta violenţele Ligii Catolice. În acest timp, la Paris, "Cei şaisprezece", nume dat delegaţiilor celor 16 cartiere din Paris din timpul Ligii, au format un guvern revoluţionar sub conducerea ducelui de Mayenne, fratele ducelui de Guise. Armata regală unită cu armata protestantă a asediat Parisul la sfârşitul lunii iulie. În aceste împrejurări, iacobinul Jacques Clément l-a înjunghiat la Saint-Cloude pe regele Franţei în ziua de 31. Înainte să moară, la 2 august, Henric al III-lea l-a recunoscut pe Henric de Navara drept urmaş şi succesor al său la domnie.
