GURA PĂCĂTOSULUI - "Ce faci, fă', ai basculat?..."
Culiţă al lu' Taicu era cel mai bun şofer de RABA de pe şantierul construcţiei hidrocentralei din creierii munţilor. De mic fusese fascinat de maşini. Cartea o pusese-n cui din primii ani de şcoală. "Taicule, dacă nu pui mâna pă carte, ajungi ori cioban ori şofer!" Ameninţarea ălui bătrân îl lăsa rece. Gică, fratele mai mare, visa să ajungă strungar la stâna lui nea Din, căruia i se mai spunea şi Catâru', că i se dusese buhul de încăpăţânat ce era când îi intra o idee în cap. Dar bătrânul era respectat de oameni pentru că era priceput şi cinstit ca nimeni altul cu preparatul şi împărţitul brânzeturilor. Şi Gică-şi făcuse un scop în viaţă din a învăţa meserie de la Catâru'. Taicu aranjase cu baciul să-i ia pruncul la ucenicie, că erau şi ceva rude. Culiţă fusese de-a dreptul fericit când ajunsese la şcoala de şoferi organizată pe lângă şantier. Îşi îndeplinise visul, avea casă şi masă şi mai scăpase şi de corvezile de-acasă, lăsate pe seama surorilor şi fratelui mai mic. Avid să afle cât mai multe despre motoare, învăţase pe rupte şi la examene fusese cel mai bun din şcoală. Angajarea pe şantier ca şofer venise în logica firească a lucrurilor. Drăcos nevoie mare, Culiţă ajunsese fruntaş în muncă înainte de a fi încorporat. Făcuse armata la tancuri şi avea tatuat unul pe braţul stâng, sub care trona numele celei cu care avea să se şi însoare, Mimi. Lui îi căzuse cu tronc din anii copilăriei, iar ea începuse să-l viseze şi noaptea după ce-o apărase de un coleg, spaima şcolii, ce-o necăjea. Cu ăla dăduse Culiţ-al Taicului de pământ de făcuse "hâc!" şi-l potolise cât era el băiat de miliţian. Tânăra familie s-a dovedit a fi vrednică nevoie mare şi în numai câţiva ani şi-a durat gospodărie ca lumea, cu casă mândră, curtea plină de orătănii, cu vacă de lapte-n grajd şi cu soacra adusă la ei, după ce omul ei se mutase la cimitirul din deal. Nica lu' Vrabie se dovedise a-i fi de mare ajutor fiicăi, mai ales după ce adusese pe lume două fetiţe.
Atunci când se dusese la spital pentru a treia naştere, Culiţă era plecat pe şantierul de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Un consătean venit de curând îi zisese că Mimi fusese luată cu salvarea:
- Culiţă, mama zicea că de data asta o să ai un băiat, că a ta are burta ţuguiată...
- Bă', fie ce-o fi, numai sănătos să fie copilul şi Mimi!, îi răspunsese peste umăr tăticul grăbit să ajungă în primul sat, ca să dea telefon la spital. Şi avusese noroc. Cu telefonul, că-i dăduse centralista legătura destul de repede, simţindu-i nerăbdarea sau poate impresionată de febrilitatea citită în ochii bărbatului înalt cât crucea de Vlaşca şi atât de masiv încât nu încăpuse decât într-o rână în cabina telefonică. Mimi parcă aştepta apelul.
- Ce faci, fă, ai basculat?, a luat-o scurt bărbatul în termeni de specialitate.
- Mdaaa...
- Bravo! Ce e femeie cu firicelul ăsta de voce, nu te simţi bine tu sau copilul?
- Ba da...
- Atunci ce ai, s-a întâmplat ceva? Spune-mi ce te supără, că vine băiatu' şi rezolvă tot!
- Culiţă, să mă ierţi...
- Pentru ce?
- Păi... mai avem o fată...
- Lasă, mămico, să fie ea şi noi sănătoşi. Găsesc eu pe-aici ceva să bag în urechi ca să nu mă tragă curentul când oi veni acasă. Şi pe urmă suntem tineri, mai încercăm, că trebuie să avem şi un băiat, ca să am urmaş la volanul RABEI...
