GURA PĂCĂTOSULUI - "Ar merge mai bine, da' nu prea le am eu cu socoteala..."
Aşa le-a aruncat peste umăr Tora lu' Pomană unor caţe de vecine, răutăcioase ca nişte viespi, care o întrebaseră cum îi merge afacerea cu magazinul general pe care-l deschisese pe banii trimişi de omul ei din străinătate, unde era considerat un artist în zugrăveli. Unele îi fuseseră colege la şcoală şi nu uitau cum se chinuia cu "armetica", din cauza căreia nu putuse intra la liceu, de-o măritase ăl bătrân una-două, ca să scape de una dintre cele cinci pietre din casă. Şi nu-i fusese greu, că Tora - cum era alintată Victora - era bine făcută, bună de gură şi vrednică la toate cele. Unii îl invidiaseră pe Gheorghe-al ei, care se împăuna nevoie mare după ce se aşezase cu muierea asta făţoasă la casa lui, c-aşa e firea omului, invidioasă, părându-i-se că ugerul vacii vecinului era mai mare decât al boalei din grajdul lui. Dar cei mai mulţi ajunseseră curând să se roage să-l ţină Dumnezeu sănătos, cu vederea scurtă şi cu mintea preocupată de amestecul culorilor cu care spoia pereţii, nu cu dărnicia Torei care-şi făcea pomană cu ceea ce-şi doreau cel mai mult "taurii comunali". Destui se jurau că era aşa de rea de muscă, de greu de mulţumit şi de scurtă la memorie, încât era gata să se dea fată-fecioară imediat ce se spăla "după". Tic-al lu' Curcanu', de-i fusese ăl bătrân o viaţă-ntreagă miliţian şi se pensionase poliţist dintr-o comună de sub muntele care fusese chelit de păduri, huzurise de când se ştia. Nu-i lipsise ceva până când se dedulcise la meseriaşa de Tora, care-l chinuia ca pe hoţii de cai, că - zicea el, la cârciuma unde era patron - avea o imaginaţie de speriat când era vorba despre Kama Sutra. Bieţii săteni se uitau la el ca la alte alea, dar nu-l întrebau ce mama dracului e cu kama aia, că se fereau să nu li se ducă buhul de inculţi. Nu-i vorbă că nici printre suratele ei nu se bucura Tora de prea multă simpatie, mai ales după ce comuna se golise de oameni buni de muncă, majoritatea luându-şi lumea-n cap ca să strângă nişte euroi. Adevărul era că din banii trimişi acasă, muierile rupeau câte ceva ca să-şi rezolve ceva necesităţi trupeşti. Şi le scotea din minţi faptul că Tora n-avea nevoie să plătească. Aşa c-o taxau şi ele cum puteau, prin vorbe, zicând că e adevărat că nu prea le are cu socoteala la magazin, unde folosea casa de marcat care era mai deşteaptă ca ea, dar că le avea de nu mai era chip cu socotelile oamenilor şi că făcea o evaziune pe care din pudoare, cică, nu voiau s-o definească exact, dar la care Păcălitu' - cum începuseră să-i zică lui Gheorghea-al ei - nici nu visa...
