Se modifică subvenţiile fermierilor pentru 2016 şi 2017!
Regulile pentru încasarea subvenţiilor din agricultură vor fi modificate radical, potrivit ministrului Agriculturii, Achim Irimescu. Acesta a dezvăluit care sunt principalele noi condiţii care se vor schimba pentru a permite accesul unui număr mai mare de beneficiari la unele plăţi care au fost foarte mari pentru anul de cerere 2015. "Situaţia (cea a plăţilor foarte mari pe anumite scheme de sprijin cuplat) nu se va mai repeta în 2016. Deja văzând sumele acestea mari, producătorii s-a străduit să respecte cât mai mulţi condiţiile impuse, iar din 2017, situaţia se schimbă radical pentru că am venit cu o serie de amendamente în urma discuţiilor cu fermierii", a anunţat ministrul Irimescu la emisiunea "Viaţa Satului" de pe TVR1.
Şeful MADR a exemplificat şi cele mai mari modificări ce vor surveni în legislaţia subvenţiilor ce se vor plăti pentru cererile depuse anul viitor: "Spre exemplu, la ovine am scăzut de la 150 capete în zona de munte la 70 capete şi maximul de la 600 500 capete (prag de eligibilitate la sprijinul cuplat). La bovine am introdus pentru zona de munte eligibilitate de la 5 capete, nu de la 10. În plus, am venit de la 8 ani la 10 ani vârsta maximă a animalului, plus condiţia este să ai 10 bovine în curte, dar să plăteşti cele eligibile. Actualmente nu este posibil. Dacă din 10 nu au prima fătare, nu îndeplinesc condiţiile anterioare, iei pentru cele 5 bovine eligibile. Va fi o creştere substanţială pe ansamblu pentru că fondurile cresc de la an la an. De exemplu, la bovina de carne, în loc de 300 euro va fi 313-330-340 euro pe cap de animal", a exemplificat Irimescu. El a precizat că o creştere substanţială a plăţilor directe va fi la ovine, unde se va reduce decalajul faţă de sectorul creşterii bovinelor. "De la 4,5 euro, vom ajunge la 17-20-24-26 euro pe cap de animal", a spus Irimescu, făcând referire la sprijinul cuplat ce se încasează pentru ovine.
