Colţul Fermierului - Producţia de fructe
În acest an, producţia de fructe, sub aspect cantitativ şi calitativ a fost mult influenţată de condiţiile meteorologice, începând cu îngheţul din primăvară, la înflorit şi în continuare alternanţa zilelor excesiv de ploioase cu cele caniculare. Din această cauză, atacurile de boli şi dăunători la pomii fructiferi au fost pronunţate în unele plantaţii pomicole. Sunt însă şi localităţi unde producţia de fructe este mulţumitoare şi se impune recoltarea la timp a fructelor şi valorificarea cât mai eficientă a lor.
- Prunele, în funcţie de soiurile existente, trebuie recoltate la coacerea deplină şi valorificate cât se poate de mult prin vânzarea pe piaţă, pentru consum în stare proaspătă, preţul fiind convenabil pentru această categorie; este indicată prepararea pentru gospodărie a unor cantităţi însemnate de magiun, gem, precum şi prune uscate la cuptor, aceste produse având o largă solicitare pentru consumul populaţiei pe timp de iarnă; prunele căzute, cele supracoapte şi cele fără aspect comercial se pot folosi ca borhot pentru distilat ţuică fără a se ajunge la cantităţi prea mari, dat fiind faptul că ţuica nu are o solicitare importantă în ultimul timp.
- Merele şi perele trebuie recoltate direct din pom şi depozitate în lăzi care se păstrează în şoproane sau magazii aerisite până la venirea frigului, când lăzile se mută în beciuri sau magazii din zid unde nu îngheaţă peste iarnă. Merele şi perele au un preţ mai ridicat dacă sunt vândute în timpul iernii. Se zdrobesc şi se valorifică pentru distilarea rachiului merele şi perele cu dimensiuni mici, cele care nu au aspect comercial şi cele cu început de putrezire.
