Personalitatea zilei de 6 septembrie: Mihail Kogălniceanu
Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iaşi - d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric şi publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza şi mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de Interne în timpul domniilor lui Cuza şi Carol. A fost unul dintre cei mai influenţi intelectuali români ai generaţiei sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, şi-a început cariera politică în calitate de colaborator al prinţului Mihail Sturdza, în acelaşi timp ocupând funcţia de director al Teatrului Naţional din Iaşi şi a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri şi activistul Ion Ghica.
A fost redactor şef al revistei "Dacia Literară" şi profesor al Academiei Mihăileane. Kogălniceanu a intrat în conflict cu autorităţile din cauza discursului inaugural cu tentă romantic-naţionalistă susţinut în anul 1843. A fost unul dintre ideologii Revoluţiei de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiţiei "Dorinţele partidei naţionale din Moldova".
După Războiul Crimeii, prinţul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista unionistă "Steaua Dunării", a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc şi l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieţii, la tron.
Kogălniceanu a susţinut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boiereşti şi secularizarea averilor mănăstireşti. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moţiune de cenzură, care a declanşat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Naţional Liberal, dar mai înainte de a jucat un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la recunoaşterea independenţei ţării. În ultimii ani de viaţă a fost o figură politică proeminentă, preşedinte al Academiei Române şi reprezentant al României în relaţiile cu Franţa. A fost primul trimis oficial român la Paris, avându-l în echipa sa şi pe Alexandru Lahovary. În ianuarie 1880-1881, a supervizat primele contacte diplomatice dintre România şi China dinastiei Qing, sub forma unui schimb de corespondenţă între ambasada română din Franţa şi Zeng Jize, ambasadorul Chinei în Regatul Unit.
După ce s-a retras din viaţa politică, Kogălniceanu, care fusese ales ca membru al Secţiunii Istorice a Academiei Române în 1868, a fost preşedinte al Academiei între 1887 şi 1889. Îmbolnăvindu-se grav în 1886, el şi-a petrecut ultimii ani publicând documente istorice din fondul Eudoxiu Hurmuzachi, mediatizând descoperirile arheologice din perioada Greciei şi Romei antice în Dobrogea de Nord şi colecţionând documente străine legate de istoria României. Unul din ultimele sale discursuri, ţinut în faţa Academiei în prezenţa regelui Carol I şi a soţiei sale, Elisabeta de Wied, a fost un sumar al întregii sale cariere de om politic, intelectual şi funcţionar public. În august 1890, în timp ce călătorea prin regiunea austriacă Vorarlberg, a aflat cu tristeţe vestea morţii în Mirceşti a lui Alecsandri. El i-a scris Paulinei, soţia acestuia, rugând-o: "Nu am putut fi prezent la înmormântare, [de aceea] îmi permiteţi, doamnă, întrucât nu am apucat să-l mai sărut nici viu nici mort, cel puţin să-i sărut mormântul!"
Mihail Kogălniceanu a murit la Paris în timpul unei operaţii, iar locul său de la Academie a fost luat de Alexandru Dimitrie Xenopol. A fost înmormântat la Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi. Numeroase localităţi din România, majoritatea din regiunea Moldova, au fost numite în cinstea lui Kogălniceanu. De asemenea, numele politicianului îl poartă un aeroport în judeţul Constanţa, o staţie de metrou în Bucureşti, cât şi o stradă din centrul Chişinăului.
