Personalitatea zilei de 5 septembrie: Freddie Mercury
Freddie Mercury (născut Farrokh Bulsara, Gujarati, 5 septembrie 1946; d. 24 noiembrie 1991) a fost un muzician, compozitor şi textier britanic, cunoscut ca lider al formaţiei britanice de muzică rock Queen. Mercury a fost recunoscut pentru calităţile vocale remarcabile de tenor şi pentru prestaţiile live. În calitate de compozitor, a compus multe hituri internaţionale, printre care Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions şi Little Thing Called Love. Mercury a murit în urma unor complicaţii ale sistemului imunitar cauzate de infectarea cu virusul care cauzează Sindromul Imunodeficienţei Dobândite.
Deşi formaţia Queen nu a fost foarte apreciată de criticii de muzică rock, ca dovadă clară, deşi indirectă, fiind nominalizarea sa foarte târzie în Rock and Roll Hall of Fame (doar în anul 2001), aceasta a fost şi continuă să fie extrem de iubită şi apreciată în întreaga lume. „Marca” Queen a reuşit să vândă până în prezent aproape o jumătate de miliard de albume. Trupa a petrecut mai multe săptămâni în UK Album Chart decât oricine altcineva în istoria muzicii, mai mult decât chiar The Beatles. Două dintre cântecele lui Freddie - We Are the Champions şi Bohemian Rhapsody - au fost recunoscute drept cele mai bune cântece din toate timpurile de asociaţii importante precum Sony Ericsson şi Guinness World Records. În 2006, Time Asia l-a clasificat pe Mercury drept una dintre cele mai importante personalităţi ale ultimilor 60 ani. Pe de altă parte, Mercury a fost criticat că şi-a ţinut secretă originea, preferinţele sexuale şi îmbolnăvirea de SIDA.
Conform cărţii lui Jim Hutton, "Mercury and Me", Mercury a fost diagnosticat cu SIDA în primăvara anului 1987, puţin după Paşte. În acelaşi an, Mercury a declarat că testul său a ieşit negativ. În ciuda negaţiilor, presa britanică a continuat zvonurile în anii următori, din cauza stării psihice a lui Mercury şi din cauza lipsei de turnee a celor de la Queen. Până la sfârşitul vieţii sale, Mercury era urmărit de fotografi, în timp ce tabloidul The Sun susţinea că Mercury este grav bolnav. Apariţia sa din ultimul său videoclip, „These Are the Days of Our Lives”, le-a confirmat suspiciunile.
Mercury a continuat să înregistreze melodii în studio până cu o lună înainte de a muri, în noiembrie 1991. În ultimul său an de viaţă, Queen era la apogeul succesului, albumul Innuendo intrând în topurile britanice pe locul întâi şi vânzându-se în 250.000 exemplare doar în prima săptămână de la lansare.
Pe data de 22 noiembrie 1991, Mercury l-a chemat pe managerul trupei Queen la el acasă în Kensington, pentru a discuta o declaraţie publică. A doua zi, 23 noiembrie, următorul anunţ a fost făcut din partea lui Freddie Mercury: „În urma relatărilor din presă din ultimele două săptămâni, doresc să confirm că am fost testat seropozitiv şi că am SIDA. Am simţit că este corect să ţin această informaţie doar pentru mine până acum pentru a proteja intimitatea celor din jurul meu. Acum a venit timpul pentru ca prietenii şi fanii mei din toată lumea să afle adevărul şi sper că toată lumea se va alătura doctorilor mei în lupta acestei boli teribile. Intimitatea a fost mereu specială pentru mine şi sunt cunoscut pentru lipsa de interviuri. Vă rog să înţelegeţi că această politică va continua ”.
La mai puţin de 24 ore de la declaraţia de presă, Mercury a murit pe data de 24 noiembrie 1991 la vârsta de 45 ani. Cauza decesului a fost bronhopneumonie cauzată de SIDA. Deşi el nu participase de ani de zile la slujbe religioase, înmormântarea lui Freddie a fost făcută de un preot zoroastrian. Cântăreţul Elton John şi membrii rămaşi din formaţia Queen au luat parte la înmormântare. El a fost incinerat la cimitirul Kensal Green, iar cenuşa sa a fost împrăştiată pe malurile lacului Geneva, lângă Montreux, Elveţia, locul unde Freddie şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. Prin testament, Mercury i-a lăsat lui Austin jumătate din avere, iar cealaltă jumătate părinţilor şi surorii lui. El i-a mai lăsat bucătarului său 500.000 lire, 500.000 lire asistentului, 100.000 lire şoferului şi 500.000 lire partenerului său, Jim Hutton. Mary Austin a moştenit casa acestuia, unde locuieşte acum împreună cu familia sa.
