Personalitatea zilei de 1 septembrie: Nicu Ceauşescu
Nicu Ceauşescu (n. 1 septembrie 1951, Bucureşti - d. 25 septembrie 1996, Viena) a fost al treilea fiu al dictatorului Nicolae Ceauşescu şi al soţiei sale. Numit în funcţia de prim-secretar al organizaţiei PCR Sibiu către sfârşitul regimului comunist din România, a fost considerat un potenţial succesor în funcţie al tatălui său. A fost arestat în zilele Revoluţiei din 1989 şi condamnat ulterior la o pedeapsă cu închisoarea, fiind eliberat pe motive medicale.
Absolvent al Facultăţii de Fizică, părinţii îi hărăziseră o carieră politică. Cu părinţii săi a avut o relaţie destul de tensionată în ultima perioadă a vieţii lor, chiar el declarând că nu a reuşit niciodată să ajungă „la un modus vivendi” cu ei. A fost prim-secretar al C.C. al UTC, iar din 1987, prim-secretar al organizaţiei PCR Sibiu.
În a doua jumătate a anilor '80 a fost căsătorit cu Poliana Cristescu, o activistă de încredere, şefa organizaţiei pionierilor. Acuzat iniţial pentru genocid, omor deosebit de grav şi subminare a economiei naţionale, a fost condamnat în cele din urmă la doar 5 ani pentru nerespectarea regimului muniţiilor şi armelor de foc.
S-a îmbolnăvit de ciroză. A decedat în clinica Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien (AKH) din Viena în septembrie 1996. Bunurile i-au fost returnate doar parţial, pentru unele dintre ele mai judecându-se şi acum cu statul român Valentin Ceauşescu, singurul său frate în viaţă.
Toată perioada cât a fost prim secretar la Sibiu, a încercat să fie cât mai aproape de problemele oamenilor. Sibienii au ţinut mult la el, au crezut în nevinovăţia lui, iar în perioada procesului i-au adus flori. Pe toată durata procesului, cât şi a detenţiei, a dat dovadă de demnitate. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe „un om extrem de bun şi sensibil”. S-au creat diverse zvonuri la adresa lui, dar în final s-a dovedit că nu toate erau adevărate. A avut o relaţie de lungă durată cu Donca Mizil, fiica lui Paul Niculescu Mizil, pe care a iubit-o până la sfârşitul vieţii. Era un om cult, pasionat de istorie şi poezie. Printre poeţii săi preferaţi se numărau Nichita Stănescu, Mihai Eminescu şi Adrian Păunescu, cu care a avut o relaţie strânsă de amiciţie.
# 22 decembrie 1989 - maşina cu care venea spre Bucureşti este oprită la intrarea în capitală. Nicu Ceauşescu este adus în studioul 4 al Televiziunii Române după ce fusese înjunghiat în burtă. Se zvonea că la Sibiu se trage cu tunul în oameni şi că a luat copii ostatici.
# 25 decembrie 1989 - soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte şi executaţi.
# 28 decembrie 1989 - Procurorul militar Mihai Popa, de la Procuratura Generală, emite mandatul de arestare pe numele lui Nicu Ceauşescu, pentru infracţiunea de genocid. Procesul începe la Sibiu pe 26 mai 1990. Este considerat responsabil de moartea a 102 persoane la Sibiu, în zilele Revoluţiei.
# 21 septembrie 1990 - este condamnat de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti la 20 ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav şi la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pe 3 iunie 1991, prin rejudecarea cauzei, îi este schimbată încadrarea juridică şi pedeapsa i se reduce la 16 ani de închisoare. La 20 noiembrie 1992 este condamnat la 5 ani închisoare pentru port ilegal de armă şi încălcarea regimului armelor şi muniţiilor. Este pus în libertate condiţionată pe motive medicale.
# Pe 16 septembrie 1996, la 45 ani, este internat de urgenţă la Spitalul Clinic Universitar din Bucureşti cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene şi ciroza hepatică cronică.
# Pe 18 septembrie părăseşte România pentru o intervenţie chirurgicală la Viena.
# Pe 26 septembrie 1996, Nicu Ceauşescu moare la Viena. Este înmormântat trei zile mai târziu la Cimitirul Ghencea-Civil, cu tricolorul pe sicriu.
