Editorial LA ŢINTĂ - Istoria nu se vinde, nu se amanetează, ci se păstrează!
Am urmărit cu mare atenţie discuţia din legislativul municipal iscată de situaţia de pe strada Dumitru Norocea. Reabilitarea şi redarea ei în circulaţie a pus o parte din comunitatea locală pe jar: unii au considerat că ar trebui păstrată ultima stradă din Curtea de Argeş pavată cu piatră cubică, alţii că trebuie s-o aducem la nivel prezentului prin asfaltare. S-au invocat argumente sentimentale, pecuniare şi de toate neamurile. După cum se ştie, strada respectivă coboară din cea principală spre autogară. Unii spun că pe-acolo ducea Drumul Regelui, alţii zic că se face o confuzie cu strada Castanilor, care urcă spre Piaţa Centrală. S-a spus că strada Norocea ar fi fost pavată de Armand Călinescu în perioada interbelică, opinie contrazisă de voci care susţin că, de fapt, regretatul Carol Petricu, cel care ar fi lucrat şi la SPGC, ar fi artizanul lucrării executate acum vreo 40 ani.
Înainte de funeraliile Reginei Ana, strada Norocea a stârnit un scandal, căci angajaţii SPGC au fost opriţi să o asfalteze de către concitadini care ţineau să se păstreze istoria oraşului, reprezentată de acea pavare cu piatră cubică. Directorul Ioan Ghiţă susţinea că are autorizaţie pentru asfaltare, emisă în baza avizelor solicitate pentru a îndeplini programul de lucru aprobat de fostul legislativ municipal. Primarul Constantin Panţurescu a avut inteligenţa de a pune prompt batista pe ţambal şi de a suspenda temporar lucrările de pe strada Norocea, ca să nu ne facem de poveste în faţa lumii. Marţi a supus situaţia dezbaterii consilierilor locali, cerându-le să decidă ce trebuie făcut: se reabilitează strada cu piatră cubică pentru a-i păstra specificul şi patina timpului ori se modernizează prin asfaltare? În primul caz, ar trebui făcute lucrări suplimentare care ar majora cheltuielile la peste 1 miliard lei vechi, iar în al doilea, ele ar fi mult mai mici - a spus Ioan Ghiţă. Ceea ce a urmat mi-a sugerat un spectacol scris de genialul Eugen Ionesco, cu declaraţii aiuritoare, pe care am să mă abţin deocamdată să le calific. Până la urmă a prevalat criteriul costurilor şi strada Norocea se va asfalta.
Nu ştiu dacă e bine sau dacă e rău, dar adevărul este că unii s-au trezit cam târziu să mai salveze un flentic dintr-o stradă, după ce au stat şi au dormit pe ei când s-a distrus jumătate din oraşul vechi sau când n-au avut replică la aşternerea covorului asfaltic peste piatra cubică de pe strada Castanilor. Nu mai vorbesc despre bulevard, căci în timpul lui Ceauşescu n-ar fi îndrăznit cineva să cârâie, dacă n-ar fi fost într-o fază terminală a unei boli fără leac. Ceea ce mi-a lăsat un gust de fiere-n suflet a fost însă faptul că am devenit grijulii cu cheltuirea unui amărât de miliard şi ceva de lei vechi, dar am acceptat fără crâcnire să plătim vreo câteva zeci de alte miliarde pentru că nu s-au finalizat lucrările la Centrala fotovoltaică de pe Tarniţa. Dac-aş fi ticălos, aş cere cu sfântă mânie proletară să arăm mormintele din Cimitirul "Sfinţii Îngeri" şi să aducem pământ de la decolmatări sau excavări, ca să facem nişte terase ieftine, pentru a avea unde să ne astrucăm de-a valma, ascunzându-ne ruşinea în gropi comune. Dar n-o fac, pentru că ştiu că puţini îşi vor lua, ca amintire, o piatră cubică, ca să-şi dea cu ea în vintre atunci când vor avea curiozitatea de a descoperi unde le erau creierii în clipele în care au uitat că istoria neamului nu se vinde şi nu se amanetează, ci se păstrează!
