GURA PĂCĂTOSULUI - Agurida
Pe vremuri, la ţară, bârfei pe marginea drumului, seara, când se aşteptau vacile de izlaz, i se spunea radio-şanţ. Agurida mai păstra rădăcinile în pământul natal din satul de sub munte în care văzuse lumina zilei. Când era copilă, se ascundea prin buruienile crescute lângă gardul bunicii, Veta lu' Litră, care avea o băncuţă meşterită cu schepsis de vărul Lică, meseriaş şcolit la oraş, care avea mare căutare că făcea lucrări de tâmplărie minunate. Pentru bunică-sa, Veta, care-şi bătuse copilul la cap mai ceva ca Tică Ţiganu' fierul înroşit, până când Nel cedase, ca să scape de gura babei şi stricase învoiala cu cumnatu-său Mitu, ce-l voia strungar la el la stână. Şi uite-aşa, Lică nu mai ajunsese baci, deşi se prăpădea după brânza de burduf, după jintiţă, bulzu-n spuză ori balmoşul. Ce să mai zicem de pastrama perpelită la foc potolit şi udată cu vinul ăla aspru făcut la meserie de Nae al lu' Vadră!... Dar se consolase repede, că tâmplăria îi plăcuse mai mult şi se spunea că meseria îi rostuise şi muiere mândră, cuminte şi cuprinsă că era una la părinţi, crescută cu frică de Dumnezeu şi obişnuită să nu iasă din vorba omului ei, aşa cum văzuse la mamă-sa-n casă. Lică fusese îngerul cel bun al Măriucăi, care mai târziu îşi căpătase porecla Agurida, când o înrăise viaţa. Vărul îi făcuse Vetei lu' Litră o bancă la poartă ce nu se mai văzuse în şapte sate, cu spătar comod şi sprijin la picioare, ca să nu tragă - Doamne fereşte! - răcoare la ţurloaie, în serile mai încărcate de umezeală, cum sunt multe într-un an la munte.
- Bre, mică-mare, alaltăieri seară, când am terminat de reparat prispa, m-am întors de-acasă să-mi recuperez ţigările. Tale aveai şedinţă de partid, la poartă...
- Nu de partid, maică - bătu-i-ar Dumnezeu de politruci! - aveam noi o vorbă-ntre noi, ăstea din gaşca popii, mai vorbeam de una, de alta, despre ce s-a mai întâmplat prin sat...
- Aşa, aşa, iartă-mă că am greşit: aveaţi şedinţă de partid şi Leana lu' Smucitu' taman prezenta darea de seamă despre cum o prinsese Încornoratu' pe Găurica lui...
- Pă Aurica, mă' împieliţatule!
- Aşa o fi, da' lumea-i zice cum i-am spus eu, că aia nu trăieşte decât pentru două, trei trânte zilnic pe unde-apucă şi cu cine-apucă, numa' să nu fie omu' ei! Şi cum îţi spuneam, mi s-a năzărit ceva mişcare în spatele băncuţei matale, dincoace de gard. Am venit pâş-păş şi-am pescuit-o pe Măriuca ţăţicăi taman când îşi făcuse urechile pâlnie şi nu mai simţea ce se întâmplă în spatele ei. Am luat-o de coade şi-am trimis-o acasă. Mai pe urmă m-am gândit că n-are niciun rost să stea pe-aici torcând caierul vorbelor, până când s-o milostivi vreunul s-o facă muiere şi să-i toarne o droaie de copii. La şcoală n-a fost chiar o proastă, a luat premiu an de an şi cred că nu i-ar sta rău s-o înscriem la o şcoală de meserii, la oraş...
- Aşa e maică, ai dreptate, dar ai ei n-au vrut s-o dea, că ziceau că n-are cine sta cu ăia mici, cât timp ei sunt la muncă.
- Bre, ăia mici s-au cam crescut unul pe altul, nu cred că ăsta e motivul adevărat, ci zgârcenia unchiului Nae. Eu m-am sfătuit cu a mea şi am hotărât să-i plătim noi internatul la şcoala de croitorie, pentru că de fudulă ce e, n-o prea întrece cineva-n sat. Apoi asta e meserie bănoasă şi dacă se va dovedi bună, o să aibă de lucru toată viaţa! De-aia te-am ruga să-i zici tale lu' nea Nae de treaba asta, că-l vei putea convinge mai uşor decât altcineva...
Se învoise Veta lu' Litră şi ce făcuse, ce nu făcuse, o trimiseseră ai ei pe Măriuca la oraş ca să-nveţe meserie de viitor. Şi o făcuse atât de bine, că în câţiva ani ajunsese maistru la fabrică şi pentru că-l "avea şi pe vino-n coace", se şi măritase cu un coleg care avea casă la oraş. Naş de cununie i-a fost vărul Lică... Înflorise Măriuca, nu altceva şi când venea prin satul de baştină chiar şi surorile se uitau la ea cu sfială, că era tare coconoaie. Singura neîmplinire era că nu avea copii. Eugen al ei o dusese la doctori, la cure prin staţiuni, dar fără rezultat. Asta o făcuse să i se cam acrească sufletul, iar după ce al ei pierise într-un accident stupid de maşină, rămasă singură, se închisese în ea. La muncă se trezise cu porecla Agurida. Ştia, dar nu făcuse scandal, resemnându-se cu soarta, deşi mai avea ani buni până la bătrâneţe. Poate s-ar fi pierdut, dacă nu i s-ar fi întâmplat o nenorocire unei surori, chemată devreme de Dumnezeu la sânul său. În urma ei rămânea un copil de câteva luni de zile şi la sfatul bunicii Veta, care ajunsese ea cât o litră din ceea ce fusese, dar nu se lăsa dusă din lumea asta pe care ştia s-o iubească pătimaş, se înţelesese cu cumnatu-său să i-l dea ei să-l înfieze. Copilul ăsta i-a schimbat destinul, iar Agurida a devenit Fraga...
