Personalitatea zilei de 12 august: Ion Ghica
Ion Ghica (n. 12 august 1816, Bucureşti - d. 22 aprilie 1897, Ghergani, judeţul Dâmboviţa) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat şi om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al Guvernului României (în 1866, în 1866-1867 şi în 1870-1871) şi de două ori între 1859 şi 1860, la Iaşi şi la Bucureşti, în perioada în care Ţările Române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate. A fost din 1874 membru titular al Societăţii Academice Române şi preşedinte al ei din 1876 până în 1879, când instituţia a fost redenumită în Academia Română. A fost preşedinte al Academiei Române de mai multe ori (1879-1882, 1884-1887, 1890-1893 şi 1894-1895). Cartea "Scrisori către V. Alecsandri" este capodopera sa de scriitor.
A luat în ianuarie 1836 examenul de bacalaureat în litere, la Sorbona (Paris), după care a urmat Şcoala de arte şi manufacturi (1836-1837). În august 1838 a devenit absolvent al Facultăţii de Ştiinţe din Paris, cu o diplomă în ştiinţe matematice, absolvind în 1840 şi Şcoala de mine din acelaşi oraş. În paralel a audiat cursuri la College de France (economie politică) şi la Conservatorul de Arte şi Meserii. S-a reîntors în 1841 în Moldova, unde a devenit profesor la universitatea fondată de domnitorul Mihail Sturdza la Iaşi (Academia Mihăileană). În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri, editează săptămânalul "Propăşirea". A făcut parte din conspiraţia din 1848, care dorea o uniune a Ţării Româneşti şi Moldovei, sub un prinţ autohton, Mihail Sturdza. Conspiraţia eşuând, Ion Ghica revine în Ţara Românească, unde, împreună cu Nicolae Bălcescu şi Christian Tell reactivează societatea secretă Frăţia, înfiinţată de ei în 1843 (între timp aderaseră la această societate şi alţi "paşoptişti"), care a fost motorul revoluţiei de la 1848. Pentru că, ulterior, în corespondenţa sa personală şi diplomatică, utiliza alfabetul masonic pentru criptare, i s-a spus "profesorul de cifru".
În timpul revoluţiei de la 1848, a fost trimis de către guvernul provizoriu ca reprezentant al acestuia la Istanbul, pentru a negocia cu guvernul turc. După înfrângerea revoluţiei, a rămas în exil la Istanbul; ulterior a fost numit de autorităţile turce în funcţia de Bei al Samosului (1853-1859), unde a reuşit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă, care afecta în mod serios aprovizionarea pe mare a trupelor ce luptau în războiul Crimeii. La terminarea misiunii sale, în 1859, a primit de la sultanul Abdul-Medjid titlul onorific de Bei (prinţ) de Samos. În 1859, după unirea Moldovei şi Ţării Româneşti, a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă şi devine prim-ministru în timpul lui Cuza şi apoi în timpul lui Carol I al României. Natura sa neliniştită îl va face să participe şi la mişcările antidinastice din 1870-1871. În 1881, a fost numit ministru român la Londra; a deţinut această funcţie până în 1889. A murit pe 7 mai 1897, la moşia lui de la Ghergani.
În afară de distincţia în politică, Ion Ghica a obţinut şi o reputaţie literară prin ale sale "Scrisori către Alecsandri", prietenul său de o viaţă, scrise la Londra şi descriind vechea stare a societăţii româneşti care dispărea rapid. A fost şi autorul unor scrieri relativ cunoscute în timpul său, precum ar fi "Amintiri din pribegie", în 1848 şi "Convorbiri Economice". A fost primul care a susţinut apariţia unei industrii şi al unui comerţ naţional.
