Personalitatea zilei de 9 august: Traian
Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53, Italica Santiponce, d. 9 august 117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între 98-117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Traian a fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator şi general dintr-o familie romană faimoasă (Ulpii). Familia s-a stabilit în provincia Baetica, în Spania de azi, cândva spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Punic, iar Traian a fost doar unul din membrii familiei Ulpii, familie care a continuat şi după moartea sa.
S-a născut pe 18 septembrie 53, în oraşul Italica, din provincia romană Hispania. Tânăr fiind, a urcat în ierarhia armatei romane, luptând în cea mai periculoasă zonă a Imperiului Roman, în zona Rinului. A luat parte la războaiele lui Domiţian împotriva germanilor şi era unul dintre cei mai mari comandanţi militari ai imperiului când Domiţian a fost ucis în 96. Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domiţian, Nerva, care era nepopular în cadrul armatei şi avea nevoie de cineva ca să obţină sprijinul legiunilor. A obţinut acest sprijin prin numirea lui Traian ca fiu adoptiv al său şi succesor, în toamna anului 97 (27 octombrie). Viitorul împărat Hadrian i-a adus vestea lui Traian despre adopţie, obţinând astfel bunăvoinţa lui Traian pentru restul vieţii sale. La moartea lui Nerva, pe 27 ianuarie 98, Traian i-a succedat fără niciun incident, fiind respectat de supuşi. Astfel, primul roman ne-italian a devenit împărat. Noul împărat a fost primit de oamenii din Roma cu mare entuziasm, pe care el l-a justificat prin guvernarea paşnică şi fără vărsare de sânge, spre deosebire de domnia lui Domiţian. A eliberat cetăţenii romani care fuseseră închişi pe nedrept de Domiţian şi a returnat proprietăţi confiscate. Popularitatea sa a ajuns să fie atât de mare încât Senatul Roman i-a acordat lui Traian titlul de optimus, adică "cel mai bun". Dar Traian a rămas în istorie şi pentru luptele sale. În 101, a lansat o expediţie în regatul Dacia, aflat la nord de Dunăre şi l-a forţat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes şi a primit titlul de Dacicus Maximus. Totuşi, la scurt timp, Decebal a adus iarăşi probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture. Traian se hotărăşte să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, şi reuşesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă. Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construit un nou oraş, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani şi a anexat-o ca provincie romană.
Cam în acelaşi timp, regele Nabateei a murit. El a lăsat moştenire regatul său lui Traian, în timp ce Dacia era cucerită, iar imperiul a câştigat astfel ceea ce va deveni provincia Arabia Petrea (sudul Iordaniei de azi şi o mică parte din Arabia Saudită). Pentru următorii şapte ani, Traian a domnit ca un împărat civil. În acest timp a corespondat cu Pliniu pe tema creştinilor, spunându-i în principiu că îi va lăsa în pace atât timp cât nu-şi vor practica religia în public. A construit câteva noi clădiri, monumente şi drumuri în Italia şi Iberia natală. Magnificul forum, ce adăposteşte şi Columna lui Traian, care amândouă au fost ridicate pentru a comemora victoriile din Dacia, se menţin în Roma până în zilele noastre, aşa cum se menţine şi arcul de triumf din Mérida.
În 113 s-a îmbarcat pentru ultima campanie, provocat fiind de decizia Parţiei de a pune un rege pe tronul Armeniei, un regat asupra căruia cele două mari imperii au împărţit hegemonia încă de pe timpul lui Nero. Traian a ajuns primul în Armenia, l-a detronat pe regele existent şi a anexat regatul la Imperiul roman. Apoi şi-a îndreptat atenţia către sud, către Parţia, cucerind Babilonul, Seleucia şi în final Ctesiphon, capitala Ameniei, în 116. A continuat să meargă către sud, către Golful Persic, a declarat Mesopotamia drept nouă provincie a imperiului şi s-a plâns că e prea bătrân pentru a-i călca pe urme lui Alexandru cel Mare. Şi totuşi, nu s-a oprit aici. Mai târziu, în anul 116, a trecut Munţii Khuzestan din Persia şi a cucerit marele oraş Susa. L-a detronat pe regele Parţiei, Chrosoes şi şi-a urcat pe tron propria marionetă, pe Parthamaspates. Imperiul Roman nu va mai înainta vreodată atât de mult spre est. La acel moment, sorţii războiului, precum şi propria-i sănătate, l-au trădat. Cu oraşul-fortăreaţă Hatra de pe râul Tigru în spatele său, a continuat să reziste atacurilor romane. Evreii s-au răsculat, la fel şi populaţia Mesopotamiei. Traian a fost astfel forţat să-şi retragă armatele pentru a înăbuşi revoltele. Traian vedea acest lucru ca pe un amănunt minor, dar nu a mai apucat să conducă o armată pe câmpul de bătălie.
Târziu, în 116, pe când se odihnea în provincia Cilicia şi plănuia încă un război împotriva Parţiei, Traian s-a îmbolnăvit. Sănătatea i s-a înrăutăţit în primăvara şi vara lui 117, până când la 9 august a murit. Pe patul de moarte l-a numit ca succesor pe Hadrian. Acesta, devenind împărat, a returnat Mesopotamia Parţiei. Toate celelalte teritorii cucerite de Traian au fost păstrate. Cenuşa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza Columnei lui Traian (columnă ce fusese ridicată atât pentru a comemora victoriile împăratului, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât şi pentru a-i servi ca mausoleu). Spre deosebire de alţi conducători din istorie, reputaţia lui Traian a rămas nepătată timp de mai mult de 1900 ani. Unii văd în Traian un exemplu al acceptării din partea Romei a idealurilor de pe cuprinsul imperiului, în timp ce alţii consideră ascensiunea unui spaniol la tronul Romei ca fiind începutul sfârşitului adevăratei societăţi romane antice.
