Personalitatea zilei de 5 august: Nicolae, Principe al României
Principele Nicolae al României (alternativ Nicolae Brana; n. 15 august 1903, Sinaia - d. 9 iunie 1978, Lausanne) a fost cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria, fratele mai mic al regelui Carol al II-lea şi unchi al regelui Mihai I al României. Principele Nicolae a jucat un rol politic activ între anii 1927-1930, când a făcut parte din Consiliul de Regenţă care conducea ţara în numele regelui minor Mihai I. Nicolae a întâmpinat cu satisfacţie întoarcerea fratelui său în ţară şi preluarea tronului României (aşa-zisa Restauraţie a lui Carol al II-lea), ceea ce i-a permis să se dedice pasiunilor sale. În decursul anilor 1930 s-a căsătorit cu Ioana Doletti, o femeie de statut social necorespunzător, ceea ce a creat un conflict cu Carol al II-lea, care a condus în cele din urmă la exilarea sa din România. A murit la vârsta de 75 ani, după patru decenii de exil.
Principele Nicolae, Nicky cum îl alinta familia, s-a născut la Sinaia, în Castelul Pelişor, pe data de 5 august 1903, fiind al patrulea copil al cuplului princiar Ferdinand şi Maria. La naşterea sa, fratele mai mare, Carol, avea 10 ani, iar surorile sale - Elisabeta şi Mărioara - 9, respectiv 3 ani. A mai avut o soră - Ileana, născută în 1909 şi un frate - Mircea, născut în 1913 şi mort prematur, în 1916. Prinţul Nicolae a fost botezat de ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei. În "Povestea vieţii mele", Regina Maria l-a prezentat în cele mai frumoase culori pe Nicolae. Era „un băieţel frumos, cu nasul cam lung... ochii erau de un albastru intens, cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă”. Un copil „independent, capricios, ciudat, chiar imprevizibil”, dar „seducător, direct, cu o fire deschisă”. Regina mai nota: „Unchiul însuşi (Carol I) nu rezista acestei mici fiinţe impulsive, ale cărei ştrengării şi veselii spontane îl amuzau şi îl destindeau. El nu mai putea să se separe de Nicky şi un surâs deosebit era rezervat mereu acestui drăcuşor, care cucerise inimă austeră a regelui”. Nicolae îşi petrece copilăria la Sinaia în Castelul Pelişor - reşedinţa familiei princiare. Partenerii de joacă ai micuţului erau în special fraţii săi mai mari, preferata lui fiind sora sa, Mărioara. Cei doi erau nedespărţiţi şi timp îndelungat prinţesa a fost pentru Nicky tovarăşul de joacă ideal.
Încă dinaintea Primului Război Mondial, Nicky a fost trimis la vestitul colegiu britanic Eton, în pofida pasiunii sale declarate pentru medicină, la care s-a opus bătrânul rege Carol I. Pe atunci, un fiu sau un nepot regal nu putea fi decât militar. În timpul colegiului, prinţul şi-a uitat slăbiciunea pentru medicină şi, aidoma viitorului său nepot, Mihai I, a devenit un pasionat al aviaţiei şi al sportului, în general. De-a lungul anilor, lăsând să vorbească latura germană a sângelui său, şi-a dovedit şi abilităţile tehnice, asamblând singur câteva automobile artizanale, cu care a participat la mai multe raliuri şi concursuri internaţionale.
Sfârşitul anului 1914 aduce o schimbare în viaţa tânărului prinţ. Moartea regelui Carol I şi urcarea pe tron a tatălui său, Ferdinand I, face ca întreaga familie să-şi mute reşedinţa în Bucureşti, la Palatul Cotroceni. Nicolae îşi întrerupe studiile şi se întoarce în ţară, deoarece în Europa izbucnise războiul. Adolescenţa liniştită a prinţului se sfârşeşte în vara anul 1916, când România intră în Primul Război Mondial. În însemnările sale târzii, rămase inedite vreme de câteva decenii, Nicolae îşi aminteşte cum Regele Ferdinand l-a chemat la el în cabinet înaintea Consiliului de Coroană din 14 august 1916 şi i-a spus: „Dinastiile sunt ţinute să respecte, în schimbul privilegiilor, un contract nescris, dar solemn şi strict, încheiat de la sine cu popoarele peste care domnesc. Neglijenţa sau, şi mai rău, refuzul Principilor sau al Regilor de a sluji corect un popor înseamnă un abuz de încredere şi o călcare de contract. Înseamnă o înşelăciune ce trebuie aspru sancţionată de partea lezatǎ în acest legământ de Drept Natural. Noi trebuie să ne ignorăm ereditatea, să uităm aliaţii de sânge în acest ceas de cumpănă al istoriei, pentru a ne îndeplini până la capăt obligaţiile cuprinse în contractul încheiat pe cuvânt de onoare cu poporul român”. A doua zi, ţara intră în război împotriva Puterilor Centrale pentru a înfăptui România Mare. La sfârşitul aceluiaşi an, familia regală, împreună cu guvernul, este forţată să se retragă la Iaşi, Bucureştiul căzând sub ocupaţia nemţilor.
Sfârşitul războiului aduce victoria românilor alături de Antanta, precum şi înfăptuirea României Mari, dar în familia regală se declanşează un nou scandal. Principele Carol renunţă în septembrie 1918 la prerogativele de moştenitor al tronului, ca urmare a căsătoriei sale cu Zizi Lambrino. În această perioadă, unele personalităţi politice cer proclamarea prinţului Nicolae ca succesor. Principele, fiind al doilea bărbat din familia regală, era exclus, conform Constituţiei româneşti din acea perioadă, de la succesiunea la tron. Ţinând seama de toate aceste prevederi legale, Nicolae a primit o educaţie deosebită, dar nu una destinată viitorului rege. Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri, i-a declarat regelui Ferdinand: „Prinţul Carol trebuie decăzut din prerogativele sale; prinţul Nicolae, proclamat în locul său şi pentru el făcută educaţie severă şi serioasă”. Propunerea nu a fost acceptată nici de suveran, nici de ceilalţi lideri politici. Ea şi-a pierdut rostul deoarece, în noiembrie 1918, Carol a acceptat desfacerea căsătoriei sale cu Zizi Lambrino, anulată ulterior în ianuarie 1919.
Imediat după terminarea războiului, Nicolae îşi continuă studiile întorcându-se în Marea Britanie, la Eton. Următorii ani şi-i petrece în afara ţării, revenind în România doar pe perioada vacanţelor. După terminarea studiilor, prinţul face un stagiu militar în flota britanică. Revenit definitiv în ţară, Nicolae îşi dedică timpului liber preocupărilor sale preferate: sportul şi viaţa mondenă. Iarna, pe dealurile din apropierea Castelului Pelişor, aveau loc adevărate concursuri de schi ce îl aveau în prim plan pe Nicolae. Mai târziu, prinţul avea să publice şi o carte despre acest curajos sport. În luna februarie a anului 1921, sora sa cea mare, Elisabeta, se căsătoreşte cu prinţul moştenitor al Greciei. Tot în 1921 are loc şi căsătoria lui Carol cu principesa Elena, fiica regelui Greciei, iar în 1922, tovarăşa sa de distracţii Mignon se mărită cu regele Alexandru I al Iugoslaviei. Rămas acasă numai cu sora sa mai mică, Ileana, prinţul descoperă în ea un bun camarad, cei doi petrecând din ce în ce mai mult timp împreună. În anul 1920, Regina Maria primeşte în dar, din partea oraşului Braşov, Castelul Bran. Nicolae şi Ileana îndrăgesc din prima clipă locul, prinţul având propria sa cameră în Bran. După ce regina termină de amenajat locuinţa, cei trei îşi vor petrece aici câteva săptămâni din vară în fiecare an. Tot în această perioadă apar şi unele mici zvonuri în legătură cu viaţa deloc disciplinată pe care o ducea prinţul. Regina Maria este hotărâtă de această dată să taie răul de la rădăcină, nevrând să se mai ajungă şi acum în situaţia creată de Carol. Ea îi atrage atenţia fiului său să fie mai cumpătat cu distracţiile. Ca membru al familiei regale, a participat la diferite festivităţi, a prezidat unele societăţi şi asociaţii sportive sau de caritate. Nu-l interesau problemele politice şi nici nu dorea să se implice în activităţi care impuneau exprimarea unei opţiuni politice.
Nicolae s-a căsătorit cu Ioana Doletti (fosta soţie a politicianului liberal N.N. Săveanu) în secret pe 28 octombrie 1931, în comuna Tohani din jud. Buzău, încălcând statutul Casei Regale, care permitea mariajele doar cu membri ai caselor regale europene. La cererea lui Carol, mariajul a fost declarat nul de Tribunalul Ilfov în decembrie acelaşi an. Principele Nicolae nu a recunoscut însă decizia. În consecinţă, Carol al II-lea l-a scos pe Nicolae din Casa Regală. Nicolae şi-a continuat viaţa până la capăt alături de Ioana Doletti, sub numele de Nicolae Brana.
