Personalitatea zilei de 3 august: Mariana Bitang
Mariana Bitang (n. 3 august 1962, Râmnicu Sărat) este o renumită antrenoare federală de gimnastică a României, actualmente ocupând postul de Consilier de stat pentru promovarea sportului. A studiat la Academia de Educaţie Fizică şi Sport (1981-1985). După absolvirea facultăţii, a lucrat ca profesor-antrenor de gimnastică la Clubul Sportiv Deva (1985-1992). Între anii 1992-2005 a activat ca antrenoare federală a Lotului Olimpic feminin de gimnastică al României. În această calitate, a participat (împreună cu antrenorul-coordonator Octavian Belu) la pregătirea tinerelor gimnaste olimpice ale României, cu care a participat la 3 ediţii ale Jocurilor Olimpice, 10 ediţii ale Campionatelor Mondiale, 7 ediţii ale Campionatelor Europene, 4 ediţii de Cupă Mondială şi 7 ediţii ale Campionatelor Europene de Juniori.
În perioada cât a lucrat ca antrenor al Lotului Olimpic feminin de gimnastică a obţinut 152 medalii (62 aur, 49 argint şi 41 bronz). Distribuţia medaliilor obţinute de sportivele antrenate de Mariana Bitang este următoarea: 19 medalii olimpice (7 de aur, 5 de argint, 7 de bronz); 44 medalii mondiale (18 de aur, 15 de argint, 11 de bronz); 36 medalii europene (seniori - 16 de aur, 10 de argint, 10 de bronz); 44 medalii europene (juniori - 16 de aur, 15 de argint, 10 de bronz); 16 medalii la Cupa Mondială (6 de aur, 6 de argint, 4 de bronz). În august 2005, cei doi antrenori (Octavian Belu şi Mariana Bitang) au cerut rezilierea contractului cu Federaţia Română de Gimnastică, după ce conducerea acestui for a decis să desfiinţeze lotul olimpic de gimnastică feminină al României. La data de 18 ianuarie 2006, Mariana Bitang a fost numită (împreună cu Octavian Belu) în funcţia de consilier de stat pentru promovarea sportului la Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice si Societatea Civilă al Administraţiei Prezidenţiale a României. În 2007, Mariana Bitang şi-a prezentat demisia din funcţie în semn de solidaritate cu suspendarea preşedintelui Băsescu de către Parlament şi a declarat că pentru viitor are mai multe opţiuni, tot în domeniul sportului, dar nu în organisme care să aibă treabă cu imixtiunea politică. Ca o recunoaştere a meritelor sale în pregătirea gimnastelor olimpice ale României, Marianei Bitang i s-au decernat o serie de distincţii, dintre care menţionăm următoarele: 1994 - titlul de Antrenor emerit; 2000 - diploma de onoare şi titlul de Entraineur Honoraire oferit de Federaţia Internaţională de Gimnastică; 2000 - Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer; 2004 - Ordinul "Meritul Sportiv", clasa a III-a cu două barete; 2004 - Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor; 2005 - Colanul de aur al Comitetului Olimpic Român; 2008 - Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I.
