GURA PĂCĂTOSULUI - "Mai greu mi-a fost până când l-am învăţat româneşte..."
Doamna Mimi a ieşit la pensie cu o reputaţie bine stabilită: damă bine! Aşa fusese o viaţă-ntreagă, în care nu s-a putut plânge de noroc. La vremea adolescenţei, o luase sub aripa-i ocrotitoare o rudă mai îndepărtată, care se visa mare sculă printre comunişti. O remarcase că era făţoasă şi dispunea de toate atributele ca să facă o carieră solidă în lumea aceea a bărbaţilor, care socoteau femeile drept nişte accesorii. Tipul, trecut de a doua tinereţe, îi făcuse instructajul de rigoare, iar Mimi pricepuse din aluzii cam ce se cerea de la ea. Şi cum mamă-sa, muiere de la ţară, care-şi rupsese spinarea la sapă, la fân ori la coada vacii, îşi dorea altceva pentru fata ei, îi zisese: "Nu fii proastă, fă', prinde trenul când intră-n gară! Cu bilet, fără bilet, urcă-n vagon, fă-i ochi dulci naşului, ce mai - fă pe dracu-n patru să nu te dea jos. Că una e să mergi ca boieroaica şi alta e să alergi ca proasta pe şine, dacă pierzi trenul. Iar altul s-ar putea să-ţi sece ochii uitându-te după el. Şi p-ormă, degeaba oftezi a pagubă, că nici nu-ţi dai seama când se duce tinereţea fără folosul tău, ci al vreunui prăpădit cu bocancii mari care, în loc să te mângâie când ţi-o fi greu, o să-ţi moaie oasele, ca să nu uiţi cine-i stăpânul casei! Dacă-ţi ciugule raţele din traistă, ai să ajungi să-ţi duci zilele căznindu-te să-ţi scoţi balega dintre degetele de la picioare, ca Floarea lu' Păpădie şi n-o să-ţi fie de ajuns toată apa de pe Argeş ca să te speli de necazuri..."
Băgase la gleavă Maria ce-i zisese 'mă-sa, că-i mergea mintea brici, dovadă premiile luate la şcoala din sat. La liceu o dusese ruda aia îndepărtată a ei, care-i deschisese viitorul. La sfârşit de săptămână o lua de la internat şi o ducea la Bucureşti, să mai vadă şi ea lumea unde nu-i cunoştea cineva. Aşa deprinsese fata gustul petrecerilor tovărăşeşti şi obligaţia de a fi drăguţă cu ştabii pe care-i indica nea Costică. Şi nu-i mersese rău, se deschisese ca o floare sub sărutul ploii şi al razelor calde de soare, de-ţi era mai mare dragul să te uiţi la ea! Totul i se datora lui nea Costică, aşa că tipul se căţărase pe atributele anatomice ale rudei îndepărtate, pe care o îndoctrinase cu viaţă uşoară, şi urcase scara funcţiilor cât îl dusese mintea. Iar pe fată, după ce-şi luase diploma de maturitate, o lipise secretară la uşa cabinetului unui mahăr de la judeţ, care-o pricopsise destul de repede cu garsonieră şi tot ce-i mai trebuia. Adevărul este că-i dăduse şi o boală mai lumească, că era tare nărăvaş tovarăşul. Dar o tratase la o clinică din aia cu circuit închis şi pe urmă, cu inima frântă, se despărţise de ea, că simţise ceva "sovietica" de nevastă legitimă şi-l reclamase la partid pentru relaţii neprincipiale. Însă-i fusese şi el ca un părinte, că-i găsise băiat bun s-o ia de nevastă, legitimându-i poziţia onorabilă în societate şi îndepărtând inteligent bănuielile tovarăşei de drum, care-şi retrăsese toate reclamaţiile. Ce mai, tovarăşa Mimi, că schimbarea statutului fusese legitimată prin renunţarea la ţărănescul Maria, era - după cum spuneau activiştii cu state vechi de serviciu - imaginea vie a ceea ce putea face socialismul pentru fiii şi fiicele credincioase ale patriei ce aspirau spre comunism. Urcase şi ea pe scara influenţei, pentru că nu-i trebuise mult ca să ajungă la înţelepciunea că lumea bărbaţilor poate fi stăpânită de femei deştepte. Prima probă o dăduse în căsnicie, transformându-l pe Vasilică într-un soi de prinţ consort. Despre celelalte reuşite, n-are rost să vorbim, pentru că nu-i frumos să te bagi în viaţa intimă a unui partid, chiar dacă a devenit istorie.
Tovarăşa Mimi şi-a uitat repede trecutul la coada vacii, mai ales că ai ei au avut inspiraţia să se mute într-o lume mai bună destul de repede. Şi cum era una la părinţi, dădea de înţeles că s-ar fi născut cu asfalt la poartă şi WC în casă. Singura ei fată, după revoluţie, când era studentă la Limbi străine, se lipise la mare de un englez, cu care se şi măritase, stabilindu-se în ţara lui. D-na Mimi n-o băgase pe mânecă, pentru că era descurcăreaţă, iar singurătatea nu făcea casă bună cu ea, chiar după ce-l transferase definitiv pe soţ în cavoul familiei. La bătrâneţe, dumneaei rămăsese la fel de înţepată şi vecinii se obişnuiseră s-o vadă scoţându-l din curtea vilei - că-şi făcuse şi aşa ceva înainte de pensionare - pen'că nu era să stea ca neamu' prost înghesuită într-o cutie de beton, la bloc - spun, scoţându-l pe Pufişor IV la plimbare pe strada liniştită, că dumnealui nu-i mai ajungea curtea. Pekinezul era disciplinat ca un soldat din Garda Reginei Anglia şi asculta cu sfinţenie ordinele stăpânei. Până într-o zi când l-a încăierat un maidanez şi a lăsat-o văduvă şi de căţel pe d-na Mimi. Lady Lilly - cum o evoca ea pe fiică-sa cu mare preţiozitate în cercul de cunoştinţe şi de spiritism, la care se alăturase - n-a lăsat-o prea mult să jelească şi i-a adus un terrier de dincolo de Canal. Cum-necum, d-na Mimi îl disciplinase şi pe el, stârnind admiraţia invidioasă a vecinelor.
- Mimişor dragă - i-a zis una dintre amicele intime într-o dimineaţă la cafea - mi-au dat lacrimile când am văzut cum te ascultă Alfred, noul tău câine de companie: mi-a adus aminte de Pufişor şi, să mă ierţi, de bietul Vasy - Dumnezeu să-l ierte! Şi chiar voiam să te întreb, care e secretul de reuşeşti să te faci ascultată şi de oameni şi de animale?
- Secretul meu ţine de talent şi de capacitatea de relaţionare, dragă... Cât despre Freddy - dragul de el - mi-a fost mai greu să-l învăţ româneşte, pentru că ştii, el e englez sadea, cu toate hachiţele de lord, dacă mă-nţelegi...
