Personalitatea zilei de 26 iulie: George Bernard Shaw
George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin - d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici drept unul dintre cei mai importanţi dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare încoace. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât şi în calitate de critic de artă şi publicist politic.
George Bernard Shaw s-a născut la Dublin, în Irlanda, în familia unui mic funcţionar. Întrucât resursele materiale ale părinţilor erau foarte limitate, Shaw n-a putut merge la universitate, lucru pe care, de altfel, nu l-a regretat, socotind că "nu prea avea ce să înveţe acolo". La vârsta de 20 ani pleacă la Londra şi îşi încearcă forţele în gazetărie şi literatură. Primul său roman, "Lipsă de maturitate" (Immaturity), i-a fost respins de Editura "Chapman and Hall". Atras de mişcarea socialistă, devine în 1884 unul dintre fondatorii "Societăţii fabienilor" (Fabian Society), din care s-a format mai târziu partidul laburist englez. Scrie un mare număr de articole şi pamflete pe teme sociale şi politice, remarcându-se ca publicist cu un stil caustic şi combativ. Continuă şi activitatea literară şi reuşeşte să publice primele romane: "Un socialist individualist" (An Unsocial Socialist, 1884), "Profesiunea lui Cashel Byron" (Cashel Byron's Profession, 1885), "Dragoste printre artişti" (Love Among Artists, 1887). Shaw este atras de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik Ibsen şi scrie eseul "Chintesenţa Ibsenismului" (The Quintessence of Ibsenism, 1891), devine admirator al muzicii lui Richard Wagner, pe care îl apără împotriva publicului englez refractar în cartea "Wagnerianul perfect" (The Perfect Wagnerite, 1898).
Încă din 1885, Shaw a început să scrie o piesă de teatru în colaborare cu William Archer, dar ei nu s-au putut înţelege şi piesa a fost abandonată. Shaw a extras schiţele iniţiale şi, dezvoltându-le, a creat prima sa piesă "Casele văduvilor" (Widowers' Houses), reprezentată în 1892. Această piesă şi cele ce au urmat au provocat o adevărată controversă în lumea teatrală şi literară. Popularitatea lui a crescut însă cu fiecare nouă piesă, iar la sfârşitul secolului, Shaw era deja cunoscut drept cel mai de seamă dramaturg al timpului. Devenit celebru, a continuat până la sfârşitul vieţii să participe la viaţa social-politică. Poziţia lui era ambiguă, salută revoluţia socialistă din Rusia şi se declară entuziast după vizita făcută în Uniunea Sovietică în anii '30, anii marilor epurări staliniste, în acelaşi timp condamnă regimurile totalitare şi este adept al democraţiei. A murit în 1950, la vârsta de 94 ani, în reşedinţa sa din Ayot Saint Lawrence.
În opoziţie cu dramaturgia superficială a epocii, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea pe unul dintre cei mai mari maeştri ai artei realiste. Dar spre deosebire de Ibsen, al cărui teatru avea mai mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor şi satiră, creând situaţii care uimesc la început prin caracterul lor neobişnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conţin, în fond, conflicte din viaţa reală, redate de autor cu multă fineţe. Shaw smulge măştile, dezvăluind contradicţiile flagrante ale vieţii. În majoritatea pieselor lui, problema este pusă şi rezolvată nu prin acţiune, ci prin replicile spirituale ale personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viaţa societăţii. Procedeul preferat al scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el caută astfel să expună publicului adevăruri amare, îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.
Shaw şi-a intitulat primul ciclu de opere dramatice "Piese neplăcute" (Unpleasant Plays). Publicului i se înfăţişează "nu numai comedia şi tragedia caracterelor sau destinelor individuale, ci şi acele grozăvii sociale care sunt o urmare a faptului că englezul mijlociu, simplu, oricât de amabil ar fi în viaţa personală, ca şi cetăţean "închide ochii asupra celor mai josnice abuzuri..." Shaw arată că de-a-lungul secolelor au fost create tot felul de iluzii romantice pentru a se înfrumuseţa realitatea. Ori, scopul pe care şi l-a propus el în "Piesele plăcute" (Pleasant Plays) a fost tocmai de a spulbera aceste iluzii, de a sădi în oameni o concepţie lucidă asupra diferitelor fenomene ale vieţii. Pe lângă schimbul de scrisori cu personalităţi ale epocii sale, în special literaţi sau oameni politici, corespondenţa lui Bernard Shaw cu actriţele Ellen Terry şi Mrs. Parick Cambell a rămas ca exemplu al genului epistolar, dezvăluind şi multe întâmplări inedite petrecute în timpul îndelungatei sale vieţi.
