Personalitatea zilei de 25 iulie: Ernst Theodor Amadeus Hoffmann
Ernst Theodor Amadeus Hoffmann a fost un scriitor, compozitor şi pictor romantic german (n. 24 ianuarie 1776 la Kaliningrad - d. 25 iulie 1822 la Berlin). Celebru mai ales ca prozator, el a cultivat genul nuvelistic, cel fantastic şi al basmului cult. Datorită pregătirii muzicale, a activat şi ca libretist, teoretician şi critic muzical. Unele dintre cele mai celebre poveşti şi povestiri ale sale sunt Piticuţ - zis şi Cinabru, Spărgătorul de nuci, Elixirele diavolului, Urciorul de aur şi Domnişoara de Scudery.
Fiu al unui jurist, Ernst Theodor a crescut din 1780, de la divorţul părinţilor, alături de mama sa în casa bunicilor de linie maternă. S-a bucurat de la o vârstă fragedă de o bună pregătire muzicală şi s-a îndeletnicit cu desenul, dovedind aptitudini mai ales în domeniul caricaturii. Despărţit de fratele său, el şi-a petrecut copilăria într-un mediu de oameni în vârstă, a cărui austeritate va deveni mai târziu o temă a prozei sale. În oraşul natal a frecventat cursurile elementare de la „Burgschule” şi a studiat între 1792 şi 1795 Dreptul, conform tradiţiei de familie. Încă din timpul şcolii l-a legat o prietenie trainică de Theodor Gottlieb von Hippel (1775-1843). Altfel decât colegii săi, care se străduiau conform uzanţelor de atunci să-şi însuşească o cultură cât mai vastă, frecventând prelegeri de istorie, filologie sau filosofie, Hoffmann s-a mărginit la studiile de Drept. După primul examen de stat a activat ca referendar la Kaliningrad, locuind încă la bunici şi dorind deja să se dedice artei. În 1796 a devenit asesor al administraţiei de stat din Głogów (pe atunci Glogau) şi, în 1768, referendar la Kammergericht din Berlin. În această perioadă a încheiat logodna cu verişoara sa, Minna Doerffer.
Cel de-al doilea examen de stat l-a susţinut cu succes în 1799 (după alte surse în 1800) şi s-a angajat după aceea ca asesor la Judecătoria din Poznań (Posen). Acolo a cunoscut-o pe Maria Thekla Michalina Rorer-Trzynska, cu care s-a căsătorit în 1802, după ce a anulat logodna cu Minna. În acelaşi an a fost transferat disciplinar la Płock, din cauza unor caricaturi apărute anonim, în care erau batjocorite oficialităţile prusace. În 1803 (după alte surse în 1804), şi-a continuat cariera în calitate de consilier de stat la Varşovia. A intrat pentru prima oară în contact cu cercul romanticilor de la Berlin, din rândul cărora i-a ales ca prieteni pe muzicianul F.A. Morgenroth şi pe poetul Zacharias Werner. La Varşovia, a preluat în 1806 postul de dirijor al „Societăţii Muzicale”. În acelaşi an, trupele napoleoniene au desfiinţat administraţia prusacă a Varşoviei, ceea ce a determinat, în vara lui 1807, plecarea lui Hoffmann la Berlin.
Lipsit de orice mijloc de trai, Hoffmann se stabileşte în septembrie 1807 în Bamberg. La teatrul din acel oraş a preluat întâi funcţia de capelmaistru, apoi pe cea de compozitor de muzică de scenă şi de asistent răspunzător cu decorurile. După închiderea teatrului în 1809, a trebuit să dea ore de pian şi de canto. Atunci a debutat şi cu recenzii în paginile ziarului „Allgemeine Musikalische Zeitung”, făcând în acelaşi timp cunoştinţă cu mai mulţi medici de ospiciu şi purtând în anturajul lor numeroase discuţii pe teme de psihologie, psihiatrie şi magnetism. La Bamberg se îndrăgosteşte de o elevă de-a sa în vârstă de şaisprezece ani, Julia Mark. După ce părinţii acesteia s-au îngrijit să o mărite, evitând astfel scandalul, Hoffmann părăseşte oraşul francon.
Între 1813 şi 1814 scriitorul este numit director muzical al ansamblului lui Joseph Seconda, care susţinea spectacole la Dresda şi Leipzig. După un conflict cu Seconda el revine, în septembrie 1814, în serviciul de stat, în care avansează prin numirea în funcţiunea de consilier la „Kammergericht” de la Berlin (1816), apoi în calitatea de membru al unei comisii de anchetare a delictelor de trădare (1819) şi de membru al Senatului de pe lângă Curtea Supremă de Apel (1821). Începând cu luna octombrie a anului 1814, Hoffman frecventează în mod regulat cercul literar format din Hitzig, Chamisso, de la Motte Fouqué, David Ferdinand Koreff ş.a., supranumit cercul „Fraţilor Serapion”. Întreţine - de asemenea - relaţii de prietenie cu actorul Ludwig Devrient, precum şi cu scriitorii Ludwig Tieck şi A.F. Bernhardi. În ianuarie 1822 i se confiscă de către autorităţi manuscrisul povestirii "Meşterul Purece", în care era parodiată tagma funcţionărimii prusace. Deja grav bolnav, Hoffmann mai apucă doar să conceapă o pledoarie împotriva acuzaţiilor de denigrare a funcţionarilor de stat, de lezmajestate şi de încălcare a regulilor de confidenţialitate. Datorită acestei pledoarii, importantă pentru posteritate deoarece conţine principiile poetologice ale scriitorului, este permisă publicarea povestirii sub o formă cenzurată. Lui Hoffmann i se interzice însă orice activitate literară. Acesta moare la data de 25 iulie 1822, din cauza unei boli a coloanei vertebrale.
