GURA PĂCĂTOSULUI - "Dom' profesor, principalul vinovat că sunt eu prost eşti dumneata!"
Replica rostită de un debutant în ale politichiei rurale fostului său dascăl din puţinele clase gimnaziale încheiate cu mare chin a făcut deliciul gurii satului. Adevărul este că Telu Tâmpiţelu' - cum îl alintau cei ce nu-l aveau la suflet încă din vremea când se jucau cu dotarea proprie prin colbul uliţei şi mai abitir de când se treziseră cu el ales consilier local - nu strălucise la citit în şcoală. Pe vremea când încerca să buchisească literele, se văita cui avea timp să-l asculte că puriceii ăia îi dădeau dureri de cap. Mai prinsese el câte ceva din zbor şi nu-l confunda pe Decebal cu Eminescu, deşi nu-i era foarte clar dacă primul fusese preşedintele Daciei ori al doilea şef la Inspectoratul Şcolar Judeţean, pentru că avea ceva rudenie cu Ion Iliescu... Dar se descurca bine cu socoteala, dovadă faptul că se însurase destul de crud cu fata celui mai încherbălat om din comună şi nu putea nici dracu' să-l păcălească atunci vând era vorba despre datoriile pe care le avea înscrise în caietul ţinut de muierea lui sub tejghea. "Bă', tată socrule, eu am în cap cel mai al dracului computer dă pă valea asta!" - se lăuda cu temei Telu stăpânului casei. Ălui bătrân îi venise ideea să-l pună să candideze şi aranjase până la urmă să-l facă pe ginere şef la partidul lui Băsescu. Îl costase ceva, dar meritase: tânărul probabil că făcuse-n scăldătoare ori se născuse norocos, căci fusese nu numai ales consilier, dar şi cel care putea decide soarta viceprimarului. Într-o asemenea ipostază, bineînţeles că i se sculase să fie el nr. 2 în comună. Atunci, fostul lui diriginte, amic cu primarul care nu-l voia adjunct pe Telu nici în ruptul capului, încercase să-l convingă pe ambiţios:
- Măi, Telule, tu n-ai ce căuta în funcţia de viceprimar...
- De ce, dom' profesor, am rahat pe mine?
- Nu, dragule, nici poveste, eşti chiar mai spălat decât mulţi alţii.
- Şi-atunci?!?...
- Măi, tu nu întâmplător ai ajuns la partidul preşedintelui care spunea că învăţământul românesc scoate tâmpiţi pe bandă rulantă: între noi fie spus, tu chiar eşti prost!
- Păi, ce, e vina mea?... Dom' profesor, tot între noi fie spus, principalul vinovat că sunt eu prost eşti dumneata, pentru că n-ai fost în stare să mă înveţi să fiu deştept! De la un maestru prost, de unde era să ies eu deştept?... Da' trebuie să recunoaşteţi că aşa cum mă credeţi dvs. şi alţii din sat, am dovedit că sunt mai al dracu' decât ăia care se dau mari, dar se satură cu vântul vorbelor şi beau apă de ploaie!
..................................
"D-ră, ţine-te matale de cârpa aia, până-ţi mut eu scara..."
Aşa i-a zis Neluţ unei tinere care spăla vitrina de la fostul Magazin Vidraru, în zilele în care era mândria Curţii de Argeş. Oraşul, nu fătuca, despre a cărei istorie adevărată n-avem ştire. Sau ne prefacem că suntem săraci în informaţii şi nu putem nici consemna ce răspuns i-a dat adolescentului pontos, venit cu RATA de la ţară la bâlciul de Sântă Mărie. Ce bogăţie de lături a fost la guriţa aia frumoasă pe socoteala celui ce-şi clătea gratis privirea cu coloanele sculpturale terminate taman în Muntele lui Venus, lăsăm cititorul să-şi închipuie... Ceea ce putem spune este numai că nu i-a mai priit mititeii sau berica rece din târg, dar nici măcar îngheţata sau feliile de pepene cu care se îndestula unul din gaşca lui, de l-a apucat pântecăraia. Şi, pe la jumătatea drumului, Gigel, că aşa-l chema mămicuţa lui dimineaţa când îl trimitea să rânească în grajdul vacilor, a coborât din mijlocul de transport în mijlocul câmpului, îmbiat de tufişurile printre care boziile făceau casă bună cu ceva brusturet. Acolo s-a ciucit ca bătut de vânt ori de parcă voia să se ascundă, aşa, ca la jocul hoţii şi vardiştii...
Cam aşa se întâmplă şi în prezent prin politica noastră: bântuie un zvon că s-ar discuta apăsat între cei de la PNL şi cei de la UNPR pentru o colaborare politică în vederea alegerilor parlamentare ce vor veni înainte de sfârşitul anului. Un liberal mai vechi zicea că asta-i sugerează sfârşitul lumii. Un fost liberal, care şi-a găsit adăpost la umbra trandafirilor pesedişti, ca să-şi păstreze postul de conducere bine plătit, pomenea ceva despre noaptea morţilor vii şi făcea aluzii la o telenovelă porcoasă cu scene fierbinţi între moroi. Un apolitic cu simţul umorului dezvoltat, evoca o întâmplare din vremea când îşi satisfăcea stagiul militar la vânătorii de munte. Atunci - cică - un camarad de etnie maghiară, care vorbea mai greoi româneşte, după ce se abţiguise cu ceva ţuică oferită de oamenii dintr-un sat prin care trecuseră în aplicaţie, îşi fixase drept unic scop în viaţă fixarea unei măşti de gaz umane pe capul calului pe care-l avea în grijă. Animalul nu voia şi pace: îşi scutura capul nervos şi încerca să scape de frâul care-l împiedica să se ridice pe picioarele din spate! Mai deştept, omul a cedat primul, zicând: "Mă', asta, Vifor - că aşa-l chema pe cal - eu vrut să face om din tine, da' nu avut cu cine, bă', Gheorghe!..." Ceea ce nu mi-e mie clar în istoria asta liberalo-progresistă, este cine e calul şi cine homo sapiens. Că nu pot crede că niciunul, chiar dacă m-ar asigura cineva că unul măcar a mâncat bureţi opăciţi... Neluţe, tată, cum rămâne bre, cu cârpa aia udă: are cineva dintre cele două părţi vreo şansă să rămână în vitrină când le-o zbura scara de sub picioare?...
