Ieri, oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au efectuat 32 de percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Călăraşi, Ilfov şi în municipiul
Ordinul prin care se lansează Programul Rabla pentru electrocasnice a fost emis deja, programul urmând să fie operațional începând de mâine, când se celebrează şi Vinerea Verde. La sfârșitul lunii
La ultima ediţie a campaniei "Donează sânge, salvează o viaţă" au fost recoltaţi peste 200 de litri de sânge. Acţiunea desfăşurată sub egida Patriarhiei Române a avut loc în Săptămâna Mare, în
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, a transmis Administraţia Prezidenţială. Prin
Parlamentarii au decis că tichetele pentru mese calde vor putea fi folosite şi pentru comenzi online. Este vorba despre bonurile electronice în valoare de 180 de lei lunar, pe care le primesc de la
Bicicletele pliabile sau demontabile pot fi transportate în tren la ambele clase (clasa întâi şi clasa a doua), ca bagaj de mână, fără taxe suplimentare pe toate trenurile CFR Călători, dar în
Începând cu data de 4 mai, statele membre au aprobat o propunere a Comisiei Europene care permite utilizarea viermilor de făină galbeni uscaţi ca aliment nou. Această primă autorizare de
Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru poliţişti. Pe întreg parcursul anului şcolar, aceştia au desfăşurat activităţi specifice, care să conducă la îmbunătăţirea şi menţinerea climatului
Poliţiştii argeşeni au fost la datorie, alături de celelalte structuri cu care se acţionează în sistem integrat, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire şi limitare a infectării cu
Procurorii DIICOT Suceava au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi