Guvernul de la Viena a avertizat că urmează o pană de curent de dimensiuni catastrofale, care va avea loc la nivel european. Pana de curent ar urma să afecteze aprovizionarea, traficul
Ministerul Tineretului şi Sportului, alături de ministrul şi campionul paralimpic Eduard Novak, ca iniţiatori, lansează campania media „Campioni pentru viaţă”, cu scopul de a creşte gradul de
Peste 80.000 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele zile, dintre care 48.985 reprezintă prima doză, 12.655 - doza a doua şi 18.540 -
Ministerul Sănătății continuă aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare asigurării asistenței medicale a pacienților cu Covid-19. MS a distribuit o nouă tranșă de Remdesivir în unitățile
Cu un număr alarmant de infectări, Consiliul Județean Argeș a decis să rarefieze cât mai mult birourile, pentru a asigura condiții de siguranță sanitară pentru angajați. Astfel, conducerea
Creşterile de preţuri ale alimentelor sunt abia la început şi este posibilă, în următoarele luni, o scumpire de până la 10% a coşului mediu, conform CEO-ul Metro România, Adrian Ariciu, apreciind
Dacă în 2020 s-au înregistrat 15 sesizări, în primele șase luni ale acestui an numărul a crescut la 16. Majoritatea reclamă subiectivismul unor examinatori. În urma cercetărilor efectuate, în trei
Oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat un bărbat în vărstă de 32 de ani, din comuna Sălătrucu, care conducea o autoutilitară, cu care transporta 17,41 mc de material
Criza sanitară generată de Covid-19 se vede şi în creşterea cererii pentru paracetamol, un medicament inclus în protocolul terapeutic pentru formele uşoare. De exemplu, în cazul Zentiva, în primele
Prima jumătate a lunii noiembrie aduce temperaturi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului. Potrivit estimărilor publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie