Klaus Iohannis s-a pronunţat, la reuniunea organizată de preşedintele Consiliului European Charles Michel, pentru adoptarea de către UE de sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei. Şeful statului a
An de an, la data de 20 martie se sărbătoreşte Ziua Internațională a Francofoniei, dedicată milioanelor de oameni din întreaga lume care vorbesc, iubesc sau folosesc în mod regulat limba franceză
Până de curând, angajatorii erau înecați în birocrație, mai ales când venea vorba de statele de plată ale angajaților. Conform unui proiect de lege depus recent, acest aspect va dispărea din
„România este o țară sigură”, în contextul războiului din Ucraina, a declarat premierul Nicolae Ciucă, marți, la conferința „Turism cu optimism”, organizată de Alianța Pentru Turism. Șeful
În luna februarie 2022, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 6,7% față de februarie 2021, atingându-se un nivel de 719.465 de unități.
Pe primele două luni din 2022
Oamenii legii au mers ieri la Colegiul Tehnic ”Armand Călinescu” din municipiul Pitești, acolo unde au luat locul dascălilor la catedră pentru câteva ore. I-au avut ca parteneri pe reprezentanții
Norul format în urma bombardamentelor din Ucraina ar putea ajunge în țara noastră, spun specialiștii. Formațiunea, compusă din substanțe nocive pentru sănătate, a ajuns deja în alte state europene
Un proiect de lege inițiat de Partidul Social Democrat va rezolva problema impozitării tichetelor cadou acordate până la 1 ianuarie 2022. Companiile din România care își recompensează colaboratorii
În ziua de 20 martie, polițiștii argeșeni, împreună cu specialiști din cadrul ocoalelor silvice competente teritorial, au acționat pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale
Donaţiile au fost trimise cu ajutorul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al organizaţiilor umanitare şi vor fi folosite în secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic de