În mai puțin de o săptămână debutează perioada din sezon cu cele mai mici prețuri de la malul mării. În cadrul programului „Litoralul pentru toți”, tarifele la cazare și servicii vor fi reduse și
În urma numeroaselor solicitări adresate instituţiei, referitoare la munca prestată în zilele de sărbătoare legală, ITM Argeş consideră necesar informarea următoarelor: Potrivit prevederilor
Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor propun ca valoarea tichetelor de creşă să crească cu 50 de lei, la 570 de lei, începând din luna octombrie. Tichetele de creşă sunt bilete de valoare care
România are sportivi de valoare, care în ultimul timp s-au remarcat atât la nivel național, cât și internațional. Un astfel de sportiv provine de pe meleagurile argeșene, mai exact din Câmpulung
Written by Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului on .
Cu purtarea de grijă a Părintelui Arhiepiscop Calinic, Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a organizat un pelerinaj la mănăstirile din eparhie, pentru creștinii nevăzători. Părintele Radu
Luna trecută, cele 74 de formații Salvamont aparținând celor 42 de structuri județene sau locale Salvamont au intervenit în 485 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical
Poșta Română pregătește modernizarea serviciilor, astfel încât fiecare persoană va avea un cod poștal. Sistemul va fi schimbat, față de cel actual, în care acestea sunt împărțite pe localități
Conform prevederilor art. 84 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ
Astăzi, în Aula Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, conducerea Curții de Conturi a României a avut o întâlnire cu primarii și parlamentarii din județ, pe teme de administrație. La
În ultimele zile, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub