Jumătate dintre candidații de la Curtea de Argeș înscriși sâmbătă la proba practică pentru obținerea permisului au promovat! Toți examinatorii Serviciului Permise Argeș au participat în cursul
Coaliţia de guvernare a decis plafonarea la 500 de lei pentru un mc de lemn de foc şi interzicerea exportului. De asemenea, va fi interzis exportul lemnului de foc. Ministerul Mediului a anunţat că
La început de săptămână, oamenii legii argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub
În data de 1 octombrie 2022, ora 10.00, se deschide al treilea segment al traseului Via Valahia, respectiv Brădet - Corbeni. Iubitorii de munte sunt invitați să se alăture pentru o zi în natură
Ministerul Sănătății a publicat ghidul pentru proiectele de reducere a riscului de infecții nosocomiale în spitale. Mai exact vor fi acordați 150 de milioane de euro, prin PNRR, unităților sanitare
Mulţi copii ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate au rămas în ţară cu persoane care nu îi mai pot întreţine financiar. În această situație, ministrul Familiei, Gabriela Firea, a
Medicii atrag atenția că în această perioadă ne confruntăm cu un fenomen neobișnuit pentru momentul actual al anului. Redeschiderea grădiniţelor şi a şcolilor mult mai devreme decât de obicei şi
Persoanele care au pensie de 1.000 de lei vor primi ajutorul de 250 de lei până în 2027. În schimb, cei care au o pensie cuprinsă între 1.000 și 1.500 de lei mai primesc doar până în iulie 2023
La aproape 3 ani de la debut, programul de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș este un real succes, cu un total de 28 de animale introduse în sălbăticie. Demarat la sfârșitul anului 2019
Doi tineri, în vârstă de 19 și 23 de ani, aflați într-o zonă retrasă, au atras atenția jandarmilor care patrulau ieri în municipiul nostru. Având în vedere comportamentul suspect al acestora, la