Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 23:56

Bani de la primării pentru programele „Rabla Local” și „Casa Verde Fotovoltaice”

 

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a afirmat că programele vor fi descentralizate, iar primăriile le vor putea acorda banii cetățenilor. „Am creat cadrul legal pentru delegarea implementării

Pin It

Bucureștean fără permis, la volan prin Albeștii de Argeș

La finalul săptămânii trecute, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii

Pin It

Intră în vigoare „Legea laptelui”

Alimentele cu adaosuri de grăsimi vegetale vor avea spaţii separate alocate în magazine, potrivit „Legii Laptelui” adoptate de Parlament. Conform noilor prevederi, termenul de lapte va fi acceptat

Pin It

Minor din Tigveni dispărut

Oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni desfășoară cercetări în urma sesizării privind plecarea voluntară a minorului Liviu Alexandru Ghețea, în vârstă de 15 de ani, la

Pin It

Trei salvamontiști argeșeni au fost premiați de CJ

Silviu Valentin Dina, Robert Marian Năstase și francezul Julien Michel Roger Berquez au fost premiați astăzi de președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă și vicepreședintele Adrian

Pin It

Anunț important pentru elevi: se pregăteşte o nouă materie în şcoli

O nouă materie ar putea să se găsească în programul elevilor în viitorul apropiat. Pe lângă clasicele materii, specialiştii cred că este nevoie, fie şi ca opţional, de un curs de pregătire

Pin It

Gabriela Firea: "Fenomenul mamelor-minore. 700 dintre ele aveau sub 15 ani"

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, afirmă că fenomenul mamelor-minore reprezintă una dintre cele mai dure și mai triste realități ale României. Statisticile oficiale sunt dezarmante: 16.500 de

Pin It

Dacia, surpriza anului: Logan electric

Dacia pare să pregătească o mare surpriză pe piaţa auto din România şi nu numai. Conducerea fabricii ia în calcul realizarea unui Logan electric pentru a se adapta la cerinţele actuale. Xavier

Pin It

Sute de percheziții la grupări de trafic de droguri, minori și migranți sau criminalitate informatică!

Miercuri, în cadrul unei ample operațiuni, Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Jandarmeriei Române, au efectuat peste 50 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări

Pin It

Romsilva majorează volumul de lemn pus pe piață în 2022 și 2023

Volumul de lemn pus pe piață de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva până la finalul acestui an a fost suplimentat cu 500 de mii de metri cubi, propunerea directorului general al Romsilva, Daniel

Pin It