Incidentul a avut loc în această dimineață. Au intervenit pompierii cu două echipaje și o autospecială pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, iar la fața
În perioada 3-12 februarie, polițiștii argeșeni au desfășurat acțiuni individuale sau împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, pentru prevenirea și combaterea
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea
În ziua de 14 februarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 58 de ani, din același municipiu, care conducea o mașină pe b-dul I.C. Brătianu, iar în
S-a solicitat intervenția de urgență a salvamontiștilor, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România. Cele mai multe apeluri, 17, au fost pentru Salvamont Brașov. În cazul
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că până marți, 14 februarie, cardurile de energie prin care sunt sprijinite persoanele vulnerabile pentru plata facturilor la utilități au
Șeful DSU a făcut un apel la calm și rațiune după noul seismul cu magnitudinea de 5,7 pe scara Richter care s-a produs marți după-amiază, în zona Olteniei – Gorj. Acesta a spus că în astfel de
Ultimele statistici oficiale disponibile sunt dezarmante: 16.500 de adolescente și tinere până în 20 ani au născut în 2021, 700 dintre ele aveau sub 15 ani. Viața lor a luat un alt drum, iar multe
În ziua de 13 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în executare o sentință penală, emisă de Judecătoria Pitești, privind un tânăr în vârstă de 21 de ani
În ziua de 13 februarie, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au aplicat un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria municipiului nostru, privind