Este vorba despre tichetele de 300 de lei pe care firmele le pot oferi angajaților sub formă de tichet cadou sau sub formă de cadou în bani sau bunuri. Aceste prime sunt scutite de taxe însă, în
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul l-a primit la reședința sa din Curtea de Argeș, într-o vizită particulară, pe Arhiepiscopul de Canterbury, dr. Justin Welby, care a venit
Un proiect legislativ inițiat de liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, prevede obligativitatea supravegherii video a drumurilor forestiere, cu sisteme tehnice de monitorizare și înregistrare
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și socială la Parohia Valea Danului. În
Pe aproapele nostru să-l iubim „ca pe noi înşine”, adică aşa cum ne iubim pe noi, cum ne îngrijim, ne hrănim, tot aşa se cuvine să iubim, să miluim, hrănim, să ajutăm şi să îndrumăm pe calea
În ziua de 14 martie, oamenii legii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind
În urmă cu puțin timp, un incendiu a izbucnit la o casă de aproximativ 80 mp din municipiul Curtea de Argeș, str. Rm. Vâlcea. Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea acestuia, iar
A fost solicitarea cultelor religioase din România, semnată, printre alţii, şi de Patriarhul Daniel. Aceasta a fost făcută de 13 reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute de statul român
Potrivit Codului muncii, numărul zilelor libere de care pot beneficia salariații din țara noastră este 15. Dintre acestea, în 2023, 12 pică în timpul săptămânii, în așa fel încât salariații cu
Asigurarea opțională va putea fi făcută doar în limita a de trei ori salariul de bază minim brut pe țară. Pentru concedii și indemnizații de maternitate, persoanele care încheie opțional contract