În perioada 10.07.2023, ora 08.00 – 11.07.2023, ora 08.00, pompierii argeșeni au fost solicitați pentru stingerea a șase incendii de vegetație uscată și miriște, care s-au produs în comunele din
Începând de luni, 10 iulie, 5 studenți ai Facultății de Pompieri de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” îşi vor desfășura stagiul de practică, timp de 4 săptămâni, în cadrul Detașamentelor
În tezaurul spiritual al omenirii, dezideratul prieteniei absolute – ca exigenţă a condiţiei umane – îşi găseşte, cred, expresia cea mai impresionată în mesajul lăsat de Iisus din Nazaret: „Aceasta
În ziua de 9 iulie, oamenii legii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au desfășurat o acțiune de prevenire și informare, în sistem integrat, în colaborare cu jandarmii
Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat o femeie în vârstă de 44 de ani, din Pitești, care conducea o mașină pe DN 73, pe raza comunei Mihăești, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu
Nouă ore a durat intervenția echipei de salvatori formată din jandarmi montani, salvamontiști, pompieri și personal SMURD, în zona Voievoda spre Voina, pentru a salva un bărbat în vârstă de 79 de
În urmă cu puțin timp, un accident rutier a fost produs în municipiul nostru, pe strada Albești. O mașină a lovit o bordură. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de
Pentru stimularea cooperării și a dezvoltării dialogului între autoritatea publică locală și tineri, prin hotărâre a CJ Argeș, a fost constituit Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret Argeș
După cum apa scoasă din fântânile care s-au umplut prea mult se ridică din nou la înălțimea de dinainte, tot așa și dărnicia crește iarăși și se umple, pentru că iubindu-i pe săraci, prin ei aflăm