În ziua de 1 august a, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Domnești, care conducea un moped pe strada Mihai Eminescu de pe
Astfel, la finalul săptămânii trecute, inspectorii de prevenire au susținut la sediul ISU Argeș o convocare a inspectorilor de protecție civilă de la nivelul unităților administrativ teritoriale și
Șapte dintre pompierii argeșeni care au plecat în misiune în data de 13 iulie și au acționat la stingerea incendiilor din Grecia, s-au întors cu bine și au fost întâmpinați cu aplauze de către
Autoritățile au transmis că au în vedere îmbunătăţirea, actualizarea şi extinderea sistemului RO-ALERT pentru a asigura o avertizare cât mai eficientă şi rapidă a populaţiei în cazul unor situaţii
În fiecare zi, pompierii participă la intervenţii şi îşi ajută semenii. În multe situații îşi riscă viaţa în misiuni dificile şi luptă contra cronometru cu flăcările şi cu alte efecte ale
Sub chipul fiecarui sărman se poate ascunde Hristos. Fiecare mână întinsă poate fi mâna lui Hristos, care ne cere puțin pentru ca apoi să ne dăruiască totul. Având grijă de cei sărmani, avem grijă
În ziua de 27 iulie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. IX pastoral: Bădiceni, Bunești I
Alte 20 de autospeciale de stingere au intrat în dotarea inspectoratelor pentru situații de urgență, contribuind la creșterea eficienței intervențiilor în caz de incendiu!
Dimineața a debutat în comuna amintită cu un accident rutier care a implicat un pieton. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș, cu un echipaj SMURD de prim
Tot mai multe mesaje false, în care este anunțată moartea cuiva cunoscut, au început să circule în ultima perioadă pe reţelele de socializare. Experții ne sfătuiesc ce să facem în această situație