La data de 26 septembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în aplicare 8 mandate de
În noaptea de 24 spre 25 septembrie, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Pitești, care conducea o mașină pe raza
„România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 miliarde de lei”. Este mesajul cu care Guvernul condus de Marcel Ciolacu a adoptat, după un lung șir de modificări, proiectul de legi
Oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung – Biroul Ordine Publică au depistat un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din comuna Corbeni, care transporta, cu o autoutilitară cu remorcă
În perioada 24-25 septembrie, oamenii legii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au continuat acțiunile în zona pasajelor la trecerile la nivel cu calea ferată, pentru
Sute de percheziții pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate de trafic de droguri, trafic de minori sau pornografie infantilă au loc în această dimineață, la nivel
În luna octombrie 2023, conform prevederilor O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se
În ultimele zile, oamenii legii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu cei din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze
Activitatea SMURD în România a debutat în anul 1990, cu experimentarea unui sistem de urgenţă care funcţiona şi în alte ţări europene. Acesta avea la bază transferul unui echipaj medical la locul
Concret, ministerul Finanțelor propune ca, din data de 1 iulie 2024, să se modifice cota de impozit pentru veniturile realizate de persoanele fizice a căror proveniență nu poate fi dovedită.