Casa Judeţeană de Pensii Argeş aduce la cunoştinţa pensionarilor interesaţi să plece la tratament balnear în perioada 18-21 martie 2016 că au rămas 18 bilete de tratament balnear nevalorificate în
Din data de 16 martie intră în vigoare Legea nr. 15 din 29 ianuarie 2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din
În cursul lunii trecute, inspectorii DSVSA Argeş au efectuat un număr de 765 controale pentru supravegherea modului în care sunt depozitate alimentele în unităţi cu profil de restaurant, abatoare
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Curtea de Argeş - Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare au acţionat pe raza de competenţă în vederea protejării populaţiei împotriva unor fapte de comerţ
În urmă cu puţin timp, Walter Stegner a făcut o nouă donaţie în municipiul Curtea de Argeş, de data aceasta axându-se pe unităţile de învăţământ. O serie de retroproiectoare şi standere au ajuns la
Postul Mare sau Postul Patruzecimii, cum este numit în popor, este cel mai lung post din calendarul creştin-ortodox şi durează şapte săptămâni, fiind unul dintre cele mai restrictive. Postul se ţine
Week-end-ul acesta, Ski Resort Transalpina a programat ediţia a IV-a a "Cupei Transalpina", rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. Concursul s-a adresat celor care practică schiului
Fosta noastră colegă, Mariana Popescu, ţine să aducă sincere şi calde mulţumiri medicilor de la Spitalul Judeţean Argeş - neurochirurgului George Mihalache şi ortopedului Claudiu Şerb - pentru modul
La sfârşitul săptămânii, locuitorii din Tigveni au fost alertaţi de focul izbucnit la una dintre clădirile din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tigveni. Din fericire, nu a fost
Agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş l-au depistat pe M.F.G. (24 ani), din comuna Corbeni, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere. În aceeaşi