În noul an universitar, studenţii cu vârste peste 26 ani nu mai beneficiază de gratuitate pe transportul feroviar, aşa cum fusese promis iniţial în planul de guvernare PSD. Ce-i drept, minunea s-a
M.A.I. caută iarăşi poliţişti şi scoate la concurs peste 2.800 locuri pentru admiterea care va avea loc în perioada 13-21 ianuarie anul viitor. Candidaţii vor fi recrutaţi prin structurile de
Oamenii legii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au efectuat cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Din cercetări s-a stabilit că P.D. şi
În perioada 7-13 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi - I.G.P.R., agenţii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi siguranţa transporturilor
Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea pe luna septembrie a anului 2017 a celor 39 structuri
Agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş l-au depistat pe O.I. (49 ani), din comuna Cicăneşti, judeţul Argeş, care conducea un motociclu (ATV), pe raza comunei de domiciliu
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bosnia şi Herţegovina (BiH) că, din cauza unor lucrări în desfăşurare la
Agenţii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au continuat cercetările pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt
Bugetul alocat Programului Rabla Clasic se majorează cu circa 25 milioane lei, ceea ce înseamnă 3.800 vouchere în plus pentru acest an, potrivit unei hotărâri aprobate miercuri de Executiv. Se