Zilele trecute, agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albota l-au prins în flagrant delict pe G.C., în vârsta de 43 ani, din comuna Mălureni. Acesta a sustras 25 kg de conductori de cupru din
Munca de salvamontist nu este deloc uşoară, iar dacă la asta se mai adaugă şi faptul că de cele mai multe ori cei care pleacă în misiune pe munţi pentru a-i salva pe alţii îşi riscă propriile vieţi
Duminică, echipajele SMURD au intervenit la 29 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, dintre care, la 3 dintre acestea, s-a deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă. Spre
Primul detaşament din Batalionul Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" a plecat spre baza aeriană din Kandahar. Militarii vor participa pentru 6 luni la misiunea Resolute Support de instruire
În data de 25 ianuarie, un alt dosar în care mai multe persoane sunt cercetate în "Dosarul Sclavilor de la Berevoeşti" a fost soluţionat de către judecători. Încă 7 persoane şi-au primit în prima
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, împreună cu reprezentanţi de la A.J.V.P.S., au desfăşurat o acţiune pentru descurajarea şi depistarea activităţilor
Zilele trecute, agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş l-au depistat pe I.P., în vârstă de 46 ani, din localitate, care a condus o autoutilitară şi a produs un eveniment
Oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au acţionat pe raza de competenţă pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos, ocazie cu
Joi, agenţii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile municipale şi orăşeneşti de Poliţie Rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor pe raza de competenţă
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia Judiciară Penală au solicitat Tribunalului Bucureşti luarea, pentru o durată de 60 zile, a măsurii preventive constând în interdicţia