În luna decembrie 2017, s-a realizat raportul de audit energetic şi certificatul de performanţă energetică al imobilului cu destinaţia de pavilion administrativ, din cadrul I.S.U
Ca urmare a activităţilor desfăşurate de structurile de investigaţii criminale, în 2017 au fost destructurate mai multe grupări infracţionale. Cea mai elocventă este cea de la Curtea de Argeş, cu 20
Doi bărbaţi din Curtea de Argeş au fost arestaţi zilele trecute pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Pe numele lui N.A. (39 ani) şi N.C. (40 ani), poliţiştii au pus în aplicare
În anul 2017, activităţile poliţiştilor au vizat atât prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri, cât şi faptele ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi
Programatorii cu studii medii au fost scutiţi de impozitul pe veniturile salariale începând cu data de 1 februarie. Singura condiţie este ca ei să facă dovada că în prezent urmează cursurile unei
În 2017, Jandarmeria Argeş a recrutat 159 de candidaţi la instituţiile de învăţământ pentru formarea personalului propriu, din care 32 pentru formarea ofiţerilor, fiind admişi 4. Alţi 42 de tineri au
De la 1 iulie, toţi pensionarii cu venituri sub 900 de lei vor beneficia de medicamente compensate cu 90%, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. Până în prezent, beneficiau de această compensare
Pe parcursul anului 2017, din cauza vechimii în exploatare, a rulajului efectuat, a orelor de funcţionare a echipamentelor speciale, a regimurilor de lucru (turaţie) şi a vitezelor de deplasare în
# Mirosul emanat de animale îi deranjează pe vecini şi iarna # Dejecţiile se scurg pe trotuar, silind trecătorii să meargă pe stradă ca să le evite # Reprezentanţii autorităţilor sesizate "au venit
Având în vedere debutul la nivel naţional a circulaţiei virusului gripal, specialiştii recomandă continuarea vaccinării antigripale la nivelul cabinetelor medicilor de familie, în special pentru