Miercuri, Poliţia Argeş a primit în dotare 16 autospeciale noi, toate marca Dacia Logan, achiziţionate de Ministerul de Interne. Maşinile, inscripţionate şi echipate cu rampă de lumini şi staţii
O echipă de medici din Germania este prezentă de ieri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, acolo unde - până astăzi - împreună cu chirurgii argeşeni coordonaţi de medicul chirurg Dan Olariu va
Miercuri, alte şapte persoane implicate în "Dosarul sclavilor de la Berevoeşti" şi-au primit sentinţa şi au fost condamnate la pedepse cu închisoarea între 4 şi 8 ani şi 8 luni. Aceştia au fost
Tărie morală, devotament faţă de ţară şi, mai presus de orice, dorinţa de a-l ajuta pe cel de lângă tine. Le întâlneşti în Afganistan atât la militarii americani, cât şi la cei români. Cuvântul
Absolvenţii care se înscriu în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă pot beneficia gratuit de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă
Apicultorii români pot depune până la 1 august cererile pentru obţinerea fondurilor alocate prin Programul Naţional Apicol, care se ridică la 33,40 milioane de lei în anul 2018, a anunţat Agenţia de
Luni, în Parcul Lunca Argeşului, copii de la şcoli din întreg judeţul au participat la cursa de alergare "Campionii Bucuriei", organizată de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Au fost aproximativ
În fiecare an, pe 5 iunie este aniversată Ziua Mondială a Mediului Înconjurător. Marcarea acestei zile reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care ONU încearcă să stimuleze preocuparea
Managerului Spitalului Municipal Curtea de Argeş, ing. Viorel Popescu, i-a fost prelungit mandatul cu încă 6 luni! Pe 6 decembrie 2017, medicul Ionela Dăneţ a fost înlocuită de cel care ocupa atunci
De la o lună la alta, Dacia înregistrează vânzări tot mai mari pe piaţa din Germania. Luna trecută, marca românească a reuşit să atingă o cotă de piaţă de 2,5%, o premieră absolută, mai ales că