Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Argeş, în decursul anului trecut, luna iunie, în evidenţele instituţiei erau 3 persoane dependente de droguri. În aceeaşi lună, dar anul în
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş vine în întâmpinarea deţinătorilor de arme din zonele adiacente municipiilor Curtea de Argeş şi Câmpulung prin operaţionalizarea ghişeelor pentru eliberarea
După un weekend plin cu accidente, iată că şi în această săptămână continuă şirul evenimentelor rutiere. Marţi după-amiază, în zona notariatelor din apropierea Colegiului Naţional "Vlaicu-Vodă", din
Problema urşilor şi a mistreţilor care distrug exploataţiile agricole şi ameninţă gospodăriile din Argeş a ajuns la urechile Prefecturii în nenumărate rânduri şi variante, soluţia rămânând însă
MAE a emis avertizări pentru românii care călătoresc în Germania, Italia şi Croaţia, anunţând că în Germania vor fi înregistrate temperaturi care pot ajunge până la 40 de grade Celsius, în Italia
În noaptea de luni spre marţi, la Salvamont Argeş s-a primit un apel de urgenţă prin care trei turişti care fuseseră atacaţi de câinii ciobăneşti de la bordeiele din Valea Capra solicitau ajutorul
August este luna salvatorului montan, însă acest lucru nu presupune răgaz şi relaxare pentru cei care zi de zi îşi sacrifică propriile vieţi ca să le salveze pe ale altora. Această lună este cea mai
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul din Curtea de Argeş au intervenit luni după-amiază în comuna Corbeni, acolo unde o casă a fost cuprinsă de flăcări. O femeie a dat alarma după ce a văzut
Numărul incendiilor înregistrate în pădurile de stat administrate de Romsilva a scăzut puternic în primul semestru al anului, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. Potrivit
Poliţia Română a făcut publică situaţia raziilor realizate pe şosele la sfârşitul săptămânii trecute. Astfel, 2 şoferi au fost prinşi conducând sub efectul drogurilor, iar 180 de conducători auto